O discuţie de acum două săptămâni despre alegeri, cu cineva care lucrează într-un restaurant din Bucureşti.

Vezi că vin alegerile, să te duci la vot! Dar de ce trebuie să merg la vot? Am pe cine să votez? Toţi sunt la fel! Nu mai bine îmi iau familia, copilul, şi mă duc să mă dau cu barca în Herăstrău?

Duminica viitoare, peste o săptămână, sunt alegeri locale, iar interesul pentru cei care conduc oraşele, comunele şi judeţele ţării pare destul de scăzut. Şi nu este vorba de Covid-19.

Noroc cu Băsescu, care pe ultima sută de metri a mai animat prin limbajul de stradă lupta din Bucureşti dintre Gabriela Firea şi Nicuşor Dan.

Dar până la urmă, întrebarea interlocutorului este legitimită şi nu răspunde nimeni dintre cei care cer votul.

El, ca şi alţii, e convins că votul lui nu contează şi că, indiferent pe cine votează - partid sau nume -, tot ăia care trebuie ies.

Iar după ce ies, tot ce au spus în campanie se aruncă la coş şi încep să-şi facă afacerile lor.

Cel puţin în Bucureşti, oamenii vor şcoli mai bune pentru copiii lor, spitale din care să nu iasă mai bolnavi decât au intrat, drumuri în care să nu piardă o oră până să ajungă la muncă, un aer mai curat şi nu în ultimul rând curăţenie.

Pentru asta plătesc oamenii taxe şi impozite, dar din păcate nu sunt conştienţi de acest lucru.

Pentru că legea nescrisă în Bucureşti este de a negocia salariul net, oamenii nu ştiu ce înseamnă plata taxelor şi impozitelor din câştigul lor, şi de aceea nu au în minte că cei de la putere sunt plătiţi din banii lor şi nu invers.

De la alegerile din 2012, când prezenţa la vot a fost de 56%, asta pentru că Băsescu ajunsese extrem de urât iar PSD s-a aliat cu PNL formând USL, salariul mediu a crescut de la 1.500 de lei la 3.300 de lei, adică s-a dublat. În euro, salariul mediu a crescut de la 340 de euro la 680 de euro în prezent.

Cel puţin în Bucureşti, alegerile nu sunt despre bani, despre creşterea puterii de cumpărare sau despre locuri de muncă, cum era în anii ‘90 şi 2000, când salariul mediu era de 100-150 de euro.

Nu ştiu ce l-a apucat pe Nicuşor Dan să promită că în patru ani de zile salariul mediu din Bucureşti va ajunge la 1.400 de euro (faţă de 900 de euro, cât este acum).

În oraşele mari alegerile sunt legate de ce fac primarii, şefii consiliilor judeţene cu banii pe care-i încasează. Şi nu sunt deloc mulţi.

În oraşele din eşalonul 2, 3, sau 4, algerile ţin de salarii şi locuri de muncă, pentru că acolo principalul angajator este statul, iar cei care conduc îşi bazează puterea pe acest lucru.

Românii ar vrea ca din popor să se ridice un Vlad Ţepeş, ca să-i bage pe toţi cei din politică la puşcărie (sper că n-aţi uitat celebra expresie a lui Traian Băsescu din 2004, când îi îndemna pe oameni să vină să vadă ţepele din Piaţa Victoriei pe care le va ridica şi cât de puternică a fost această afirmaţie).

În timp ce alegătorii din oraşele mari au speranţe legate de drumuri, şcoli, spitale, curăţenie, cei care sunt în politică au ca principal scop întărirea puterii administrative fanariote. Şi pentru acest lucru alocă resurse importante.

În timp ce jumătate dintre bucureşteni cred că votul lor nu contează şi de aceea mai bine se duc să se plimbe, cu familia, cu copilul, cu barca în Herăstrău, cei care se uită cu interes la rezultatul votului sunt cei care au afaceri.

Laurenţiu Lazăr, directorul Colliers International, unul dintre cei mai mari brokeri imobiliari din Bucureşti şi din România, spune că în Capitală dezvoltatorii şi-au făcut datoria, au construit clădiri de birouri unde lucrează sute de mii de corporatişti, au adus investiţii de miliarde de euro, dar acum problema este legată de sufocarea oraşului, de lipsa de infrastructură.

Dacă votul popular nu contează pentru cel puţin un alegător, măcar să conteze în faţa celor ce vor fi aleşi interesele care vin din business.

Când marii dezvoltatori de clădiri de birouri îşi vor pierde chiriaşii din motive de infrastructură, de Covid-19, s-ar putea ca presiunea lor să fie din ce în ce mai mare asupra autorităţilor locale şi să se vadă.

Ironic, un votant nu ridică probleme, dar acelaşi om, în calitate de angajat, poate să influenţeze întâi mersul unei companii, iar compania, având o putere mai mare, poate să influenţeze administraţia.

Tot e bine!

Până una alta, întâi la vot peste o săptămână, şi după aia în parc!