VREMEA se menţine caniculară marţi şi miercuri. PROGNOZA METEO în ţară şi în Bucureşti
Deşi valorile termice vor marca o scădere, vremea va rămâne caniculară, marţi, local în Oltenia şi pe arii mai restrânse în Banat şi în Muntenia, unde şi indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80. Temperaturile maxime se vor încadra între 27...28 de grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi 37 de grade în extremitatea de sud-vest a Olteniei, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales ziua şi la începutul nopţii, când se vor semnala averse şi descărcări electrice, local în zonele montane şi pe arii mai restrânse în centru, sud şi sud-est. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi este posibil să cadă grindină. În prima parte a intervalului, vântul va avea unele intensificări în jumătatea de sud-est, dar şi de scurtă durată în timpul ploilor. Minimele termice se vor situa între 12 şi 22 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni, spre 8...10 grade.
BUCUREŞTI
Deşi regimul termic va marca o uşoară scădere faţă de zilele precedente, vremea se va menţine călduroasă, cu o temperatură maximă ce se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală este posibil să mai atingă pragul critic de 80. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 18...20 de grade.
MIERCURI
Valul de căldură se va intensifica din nou, astfel că vremea va fi caniculară în orele amiezii şi disconfortul termic accentuat local în zonele de câmpie şi podiş. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara în zona de munte, cu precădere a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 28 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 25...26 de grade în Dealurile de Vest.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro