Prin 1990 şi ceva, nişte tipi lucrau în Combinatul Siderurgic Galaţi (actualul ArcelorMittal, la CTC (control tehnic de calitate). Munca era în trei schimburi, dar cel mai frumos schimb era cel de noapte. Schimbul de noapte începea la ora 22.00 şi se termina la 6.00, punct. El se desfăşura după următorul tipic: baieţii îşi puneau halat (inginerii şi ceteciştii aveau halat şi căşti roşii sau albastre ca să fie deosebite de ale muncitorilor de rând care aveau salopete – bluză şi pantalon - şi căşti albe). Mâncau, că nu se face să începi munca pe burta goală.

Treaba lor era să vegheze în “Laminorul de benzi la cald” (LBC) sau în “Laminorul de Benzi la Rece” (LBR 1 şi LBR 2) materialul ce era trecut prin nişte imenşi cilindri. Procedeul de transformare a minereului de fier (pământ practic pentru neştiutori) în caroserie de maşină este fascinant. Furnal, topitorie, turnătorie, iar apoi nişte cilindri giganţi. Aceşti imenşi cilindri strivesc blocul de metal incandescent, de câteva tone, - în laminorul la cald şi apoi în laminorul la rece - şi îl aduc la dimensiunea unei table de doi milimetri, un milimetru sau de o jumătate de milimetru. Iar cumpărătorul cere: vreau şi eu jumătate de kil sau  de tonă de tablă de dimensiunea asta: 2,5 lungime, 1 laţime, 0,5 mm grosime. Aşa cum ceri roşii, ceapă sau brânză la un magazin.

Toată tabla de pe maşinile Dacia din anii 90, de pe Olcitul din anii 90, de pe frigiderele Arctic, toate lingurele şi castroanele din tablă fabricate atunci în România au fost făcute din tabla laminată în LBR 1 şi LBR 2 de la Combinatul Siderurgic Galaţi, dacă nu au fost făcute cumva din oţel special de la Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte.

Iar băieţii de care vorbeam trebuia să se asigure că totul este ca la carte. Că ceea ce se produce în LBR 1, în LBR 2 – laminoare dotat cu utilaje Siemens - este de calitate. Doar că materialul ieşit din furnal, din oţelărie, cumpărat din Brazilia, din Ucraina, la preţuri de nimic, ajuns în laminorul de benzi la cald, apoi în laminorul de benzi la rece era atât de proast încât toată lumea era îngrozită. Utilajele Siemens nu puteau să lamineze bine ceea ce era prost de la bun început. Dacă ar fi fost pe bune, 50% din tabla făcută de LBR 2 în anii 90 ar fi trebuit aruncată la gunoi.

Cititi mai multe pe www.zf.ro