Xi s-a întâlnit cu Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

Autor: Petru Mazilu Postat la 26 aprilie 2024 40 afişări

Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întâlnirea are loc în timpul vizitei pe care Blinken o face în China. Liderul chinez a spus că SUA şi China ar trebui să fie parteneri, nu rivali.

Xi s-a întâlnit cu Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

În timpul întâlnirii de vineri, preşedintele chinez a vorbit despre respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea win-win, potrivit BBC. Xi consideră că acestea sunt cele „trei principii majore” ale relaţiei SUA-China. Există „încă multe probleme care trebuie rezolvate”, dar China şi SUA ar trebui „să fie parteneri, nu rivali”, a mai spus Xi.

Relaţiile dintre China şi SUA au înregistrat unele progrese după întâlnirea din noiembrie anul trecut dintre preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping.

Antony Blinken, care efectuează a doua vizită în China în mai puţin de un an, s-a întâlnit vineri şi cu ministrul chinez de externe, Wang Yi. Diplomatul chinez l-a avertizat pe omologul său american să nu calce pe „liniile roşii” ale Chinei.

Relaţia China-SUA începe să se stabilizeze, dar încă este testată de „factori negativi”, a adăugat ministrul chinez.

Wang nu a menţionat factorii negativi, dar între cele două superputeri există mai multe puncte sensibile precum influenţa în Marea Chinei de Sud, situaţia din Taiwan şi drepturile omului din China. Anthony Blinken a fost mai circumspect în declaraţiile sale în faţa presei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
xi,
blinken,
întâlnire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.