Producătorii germani s-au opus cererii turceşti pentru obţinerea unui statut special pentru faimosul döner kebab la nivelul UE, la fel cum Bulgaria a contestat originea românească a plăcintei dobrogene, dar România a ieşit câştigătoare după patru ani. Care este miza recunoaşterii produselor tradiţionale similare cu cele ale pizzei napoletane, jamonului serrano din Spania şi halloumiului din Cipru?

„A testarea aceasta este importantă pentru noi ca producători, dar este importantă şi pentru ţară, pentru că în momentul în care ai produse de calitate ele vor avea un alt flux comercial, pentru că se vor vinde nu numai în ţară, ci şi în afară. Acest certificat de calitate este o garanţie că produsul e urmărit şi există o trasabilitate foarte exigentă, adică are toate ingredientele naturale şi nu poţi umbla la reţetă şi atunci clar aduce plusvaloare pentru toată lumea“, a spus Paulina Vals, fondatoare a grupului de firme Angelo şi preşedinte al Asociaţiei Moesis Tradiţional. Recunoaşterea la nivel UE a plăcintei dobrogene ca produs cu „Indicaţie Geografică Protejată“ a venit în 2023, după patru ani de eforturi susţinute de doi producători români, singurii care au dreptul acum să o producă, potrivit iniţiatoarei proiectului de obţinere a acestei certificări, Paulina Vals. România s-a „luptat” doi ani cu opoziţie din partea Bulgariei, dar au câştigat, iar Bulgaria a obţinut o perioadă de tranziţie de 10 ani, în care producătorii pot face doar local şi casnic acest produs.

Acum, Germania a contestat cererea Turciei, depusă în luna aprilie a acestui an, pentru înregistrarea numelui „döner” în Europa, astfel încât să poată fi utilizat doar de producătorii care respectă metoda de producţie şi specificaţiile produsului înregistrate şi s-a acordat o perioadă de şase luni pentru rezolvarea neînţelegerilor, potrivit Euronews. „Cererea adresată Uniunii Europene subliniază calităţile distinctive ale dönerului, precum propriul său profil gustativ, procesul tradiţional de gătire şi utilizarea condimentelor regionale. De asemenea, evidenţiază importanţa economică a industriei, sectorul döner din Europa fiind evaluat la aproximativ 3,5 miliarde de euro”, a scris AFP. De asemenea, The Guardian a scris că există 200.000 de locuri de muncă direct legate de industria döner kebab în Europa.Turcia vizează obţinerea certificării Specialitate Tradiţională Garantată (STG) pentru döner, iar producătorii din această ţară au arătat că în documentele istorice termenul „döner” a fost folosit pentru prima dată la Istanbul la începutul anilor 1800 şi s-a răspândit în tot Imperiul Otoman. Apoi, a ajuns în Grecia în 1922 şi s-a bucurat de succes în Germania pe parcursul anilor 1970. „Döner a câştigat rapid notorietate în Germania ca simbol al imigraţiei turceşti şi ca un element de bază al culturii street food europene”, potrivit AFP.

„Döner este un produs tradiţional din carne preparat prin aşezarea pe orizontală a unor cotlete de carne de vită, de oaie sau de pui tăiate subţire, pe o ţepuşă din oţel inoxidabil, şi gătirea cărnii prin rotirea verticală în jurul axei sale în faţa focului. Înainte de gătire, cotletele de carne tăiate subţire şi orizontal sunt marinate într-un amestec de iaurt sau lapte, piper sau piure de roşii, ierburi aromatice, condimente şi sare. În timpul străpungerii cărnii, între straturile de carne se pun bucăţi de grăsime, de seu sau de coadă de oaie, tăiate orizontal. Ca sursă de carne, se folosesc bucăţi mari de carne de vită sau de oaie, carne tocată de vită sau de oaie sau un amestec al acestora, sau carne de pui”, scrie în cererea depusă de Turcia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Conform manuscrisului lui Takiyyiddin, gătitul vertical al dönerului datează din 1546. Noile cerinţe prevăd ca un döner kebab tradiţional să fie preparat exclusiv din carne de vită, viţel sau miel. Cantitatea de carne tocată nu trebuie să depăşească 60%, iar pe lângă este permisă adăugarea de ceapă, ulei, ouă, lapte, iaurt, sare şi condimente. „Produsul trebuie să fie vândut sub un alt nume dacă se folosesc alte produse adiţionale sau dacă se depăşeşte procentul permis de carne tocată.” „Indicaţiile geografice stabilesc drepturi de proprietate intelectuală pentru anumite produse ale căror calităţi sunt legate strâns de arealul de producţie. Indicaţiile geografice pot fi: DOP – denumire de origine protejată (pentru alimente şi vin), IGP – indicaţie geografică protejată (pentru alimente şi vin) sau IG – indicaţie geografică (pentru băuturi alcoolice şi vinuri aromatizate). Diferenţa dintre DOP şi IGP ţine de cantitatea de materie primă provenită din acea zonă geografică sau de cât din procesul de producţie trebuie să se desfăşoare în acea regiune”, se arată pe site-ul Comisiei Europene. Practic, Uniunea Europeană oferă certificări de calitate a unor produse, care protejează şi promovează originile, tradiţiile şi caracteristicile unice sau specifice pe care le au, moduri prin care bate în cuie birocratice tradiţii de secole. În cazul disputei dintre Germania şi Turcia miza este, mai degrabă, economică, pentru că nu doar restaurantele turceşti fac döner kebab, ci foarte multă lume. Turcii sunt cea mai mare comunitate de imigranţi din Germania, unde au ajuns după al Doilea Război Mondial. Atunci, Germania a importat muncitori din Turcia pentru reconstrucţie (Germania de azi n-ar fi fost aceeaşi fără muncitorii turci) şi şi-a dorit să fie un împrumut de muncitori, dar, în realitate, turcii au rămas acolo ca cetăţeni germani. Ei şi-au păstrat tradiţiile, iar acum mâncarea lor de tip fast food, vândută pe stradă, a devenit o mâncare tradiţională care a înlocuit wurstul german. Astfel, kebabul turcesc a devenit un fel mâncare de stradă tradiţională. Döner kebab, de exemplu, a fost produs pentru prima dată în Berlin, în 1972.

Acum, există o listă cu circa 1.600 de produse agricole protejate în Uniunea Europeană, printre care şi plăcinta dobrogeană, recunoscută ca produs cu Indicaţie Geografică Protejată după patru ani de zbateri şi doi ani de opoziţie din partea Bulgariei. În Bulgaria este denumită dobrugeanska baniţa şi în ciuda tradiţiilor şi obiceiurilor culinare comune legate de regiunea geografică şi istorică Dobrogea/Dobrugea, aceste tradiţii şi obiceiuri au evoluat distinct în România şi Bulgaria, rezultând diferenţe în pregătirea, reputaţia şi utilizarea denumirilor produselor. În primul rând, plăcinta dobrogeană se face doar din brânză (telemea sărată) amestecată cu caş şi ouă, în timp ce pentru producerea dobrugeanska baniţa în Bulgaria se pot folosi şi carne şi/sau legume, precum şi lapte proaspăt. Alte diferenţe se referă la utilizarea brânzei de vaci – obligatorie în România, dar opţională în Bulgaria. O altă distincţie se referă la foile de aluat, care sunt rulate în România, în timp ce în Bulgaria sunt pliate ca un acordeon, potrivit datelor de pe site-ul UE. Apoi, există însemnări vechi privind originea românească a plăcintei dobrogene, scrise în cartea „Valori identitare în Dobrogea” de Evliya Celebi. În timpul călătoriei sale prin Dobrogea, Celebi a descris „marile mori plutitoare pe Dunăre, adevărate ateliere de măcinat şi copt, în care făina măcinată era transformată în pâine şi plăcinte”. De asemenea, plăcinta dobrogeană este cunoscută ca fiind produsă în judeţele Tulcea şi Constanţa, iar în Bulgaria, reputaţia a denumirii dobrugeanska baniţa nu a fost nici revendicată, nici suficient demonstrată. „Plăcinta dobrogeană este folosită şi a fost folosită de sute de ani în Dobrogea drept un mesaj, fiind un produs care transmitea renaştere, pentru că ea se făcea şi consuma la evenimentele importante din viaţa oamenilor din zonă, cum ar fi la naşterea unui copil, atunci când rudele mergeau la proaspăta mămică cu plăcintă dobrogeană. Apoi, se făcea plăcintă dobrogeană la nuntă, care ţinea trei zile înainte. În a treia zi, mireasa trebuia să-şi arate abilităţile de gospodină şi trebuia să întindă foile de plăcintă dobrogeană. După aceea, duminica, când familia se întâlneşte, la masa rotundă, cum are formă şi plăcinta dobrogeană, aceasta nu lipsea“, a povestit Paulina Vals. Însă Dobrogea este mare şi, istoric vorbind, a avut loc Războiul de Independenţă, după care Imperiul Otoman s-a retras, iar Bulgaria şi-a pierdut din influenţă. În Dobrogea au avut loc schimburi de populaţii. Bulgarii, turcii şi tătarii au fost alungaţi, iar în locul lor au fost aduşi români. Astfel, este greu de spus dacă reţeta de plăcintă dobrogeană este românească, bulgărească sau, mai degrabă, balcanică. România are 13 produse protejate în Uniunea Europeană. Ultimul produs pentru care a obţinut certificare este sardeluţa marinată. De asemenea, produsul pentru care a depus recent documente pentru a obţine certificare de Indicaţie Geografică Protejată sunt cârnaţii din topor din Vâlcea.   

„Plăcinta Dobrogeană este folosită şi a fost folosită de sute de ani în Dobrogea drept un mesaj, fiind un produs care transmitea renaştere, pentru că ea se făcea şi consuma la evenimentele importante din viaţa oamenilor din zonă, cum ar fi la naşterea unui copil, atunci când rudele mergeau la proaspăta mămică cu plăcintă dobrogeană. Apoi, se făcea plăcintă dobrogeană la nuntă, care ţinea trei zile înainte.”

Paulina Vals, fondatoare a grupului de firme Angelo şi preşedinte al Asociaţiei Moesis Tradiţional