Cine este omul din spatele brandului de îmbrăcăminte PORC. El este un cântăreţ celebru din ţara noastră, despre care puţini ştiu că este şi antreprenor

Autor: Alexandra Matei Postat la 18 mai 2024 152 afişări

La o primă vedere, între muzica rap şi un business cu haine nu există nicio legătură. Sunt două domenii diferite, însă  cu un important element comun: fanii. Pe asta mizează cel puţin Răzvan Eremia, nume mai puţin cunoscut clienţilor şi chiar celor care îi ascultă muzică. Lucrurile stau însă diferit când vine vorba despre Deliric şi PORC.

Probabil că numele de Răzvan Eremia nu le sună cunoscut foarte multor persoane, asta în cazul în care nu vorbim despre fanii înfocaţi ai muzicii rap româneşti. În schimb, numele de scenă Deliric este ceva mai familiar, la fel cum este şi brandul de îmbrăcăminte PORC, în spatele căruia se află acelaşi om. Răzvan Eremia aka Deliric este cel care, în urmă cu circa un deceniu, a pus bazele brandului de haine PORC, un brand apreciat în special de generaţiile tinere, care abordează moda streetstyle şi care se regăsesc în stilul muzical al artistului. „În antreprenoriat trebuie să existe o balanţă între a nu te grăbi, dar a fi îndrăzneţ. Trebuie crezi şi să te gândeşti că poţi face ce îţi propui, dar nu trebuie să te grăbeşti. Nu trebuie să faci mâine milionul de euro.

Trebuie să o iei uşor, să înveţi, să experimentezi. Ai timp”, a spus Deliric, artistul care poartă şi pălăria de antreprenor şi care se află în spatele brandului PORC, în cadrul emisiunii De toţi banii, parte din proiectul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor al Băncii Transilvania. Deliric este unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi români şi este prezent pe scena românească de circa 25 de ani. Practic, el a debutat pe vremea când cei care astăzi îi ascultă muzica abia se năşteau. Este unul din membrii formaţiei C.T.C., alături de Vlad Dobrescu şi DOC, care fac acelaşi gen de muzică.

Deliric a păşit în antreprenoriat alături de asociatul său, Cosmin Cristian Ciucă, şi au reuşit împreună să ducă brandul PORC la afaceri de peste 8 mil. lei în 2022, ultimul an pentru care există date publice disponibile la Ministerul de Finanţe.

„Nu cred că e o idee bună să îţi începi cariera de antreprenor fugind după fonduri. Cred că poţi să începi un business cu banii pe care i-ai strâns. La PORC am început cu câteva mii de euro, bani strânşi din muzică şi graphic design. Ideea mea era să fac atunci câteva tricouri pentru Deliric. Am extrapolat apoi puţin şi am decis să fac un brand de sine stătător”, a povestit Deliric în timpul emisiunii De toţi banii. Întotdeauna, de-a lungul vieţii sale, artistul se gândea că nu va putea să facă zi de zi acelaşi lucru, să lucreze în acelaşi loc şi se temea că va intra într-o rutină interminabilă. El îşi aminteşte că, înainte să devină atât de cunoscut în domeniul muzical, a fost angajat doar jumătate de an într-o agenţie de publicitate.

De-a lungul anilor, Deliric a avut mai multe tentative de a face business şi chiar şi-a înfiinţat câteva firme care, după cum spune el, au fost nişte „failuri”. „Am încercat să-mi fac o revistă de muzică şi să organizez diferite evenimente. Nu am putut să mă obişnuiesc cu ideea că trebuie să fac şi mâine ceea ce fac astăzi. Am reuşit să fiu angajat doar pentru jumătate de an într-o agenţie de publicitate. În rest, am lucrat ca freelancer şi cred că asta m-a ajutat să mă pregătesc pentru a fi antreprenor, să învăţ să îmi asum riscuri”, a mai spus el. În antreprenoriat, crede acesta, trebuie să ştii să navighezi. Pe cei mai mulţi antreprenori aflaţi la început de drum, consideră artistul, îi doboară stresul şi lipsa de siguranţă, astfel că ajung să se piardă pe drum odată cu ideile lor. În tot ce a făcut pe plan profesional, Deliric a pus, întâi de toate, pasiune. De aici a pornit totul, fie că vorbim de muzică, fie că ne referim la business, mai exact, la brandul de îmbrăcăminte PORC. „Cât timp eşti pasionat, poţi face orice şi poţi să îţi dedici tot timpul acelui business fără să simţi că munceşti. (...) Banii pot să vină mai uşor dacă îţi place ceea ce faci. Îţi dedici un anumit timp şi apoi, după muncă, începi să faci şi bani.” Astăzi, sub brandul PORC sunt produse cămăşi, bluze, hanorace, geci, pantaloni, şepci şi pălării, precum şi genţi şi ghiozdane sau încălţăminte. Brandul este prezent, potrivit site-ului propriu, în magazine din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Deliric mai spune, bazându-se pe propria sa experienţă în antreprenoriat, că sunt la fel de importante şi greşelile, dar şi lucrurile care merg bine, iar magia antreprenorului de succes este să ia cele mai bune lecţii din ambele cazuri. Artistul antreprenor consideră că antreprenoriatul constă, în special, în puterea de a colabora cu alţi oameni şi spune că o idee bună este să te asociezi cu cineva şi să faci business în echipă. Deliric a vorbit despre toate aceste experienţe pe care le-a întâlnit în drumul său ca antreprenor în emisiunea De toţi banii, parte din proiectul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor al Băncii Transilvania. În episodul despre afaceri şi antreprenoriat, el a explicat în termeni cât mai simpli ce înseamnă să fii antreprenor, cum ajungi să îţi înfiinţezi propriul business şi care sunt riscurile acestui pas. 

Educaţie financiară:

1. Cum ştii că eşti pregătit să ai un business propriu?

Un antreprenor de succes trebuie să ştie, în primul rând, să descopere o oportunitate din piaţă pentru care are resurse şi pregătirea necesară ca să ofere o soluţie mai bună decât ce există în prezent.

Un alt atribut esenţial al unui antreprenor de succes este să ştie să calculeze în detaliu dacă poate obţine sau nu profit din ceea ce doreşte să producă pentru piaţă.

Totodată, antreprenorul trebuie să ştie, să evalueze şi să îşi asume riscurile majore asociate afacerii pe care o dezvoltă.

2.  Cu ce capital iniţiez o afacere?

La începutul unei afaceri, mulţi antreprenori se confruntă cu provocări care ţin de numărul redus  de clienţi, lipsa experienţei de piaţă, lipsa credibilităţii în faţa unor investitori sau creditori. Astfel, ei apelează, pentru sprijin financiar, la cei trei F: familia (Family), prietenii (Friends) şi alţi ”nebuni” (Fools) care care cred în ideea lor de business.

Pentru cei care se află la început de drum în antreprenoriat este recomandat să pornească o afacere cu capitalul propriu – bani economisiţi sau împrumutaţi de la cei mai apropiaţi oameni.

3. Care sunt riscurile atunci când ai o afacere?

Atunci când îţi creezi propria afacere, uneori, este nevoie de  mult până când acea afacere devine de sine stătătoare şi nu mai necesită prezenţa antreprenorului. De asemenea, este nevoie ca antreprenorul să cunoască foarte bine domeniul în care dezvoltă afacerea.

Astfel, să ai un business înseamnă să îţi dedici, la început, tot timpul pentru a învăţa, a înţelege cum funcţionează o afacere şi pentru a o creşte până în punctul în care prezenţa ta, ca antreprenor, nu mai este necesară constant.

Răzvan Eremia, fondatorul PORC: În antreprenoriat trebuie să existe o balanţă între a nu te grăbi, dar a fi îndrăzneţ. Trebuie să crezi şi să te gândeşti că poţi face ce îţi propui, dar nu trebuie să te grăbeşti. Nu trebuie să faci mâine milionul de euro. Trebuie să o iei uşor, să înveţi, să experimentezi. Ai timp.



Banca Transilvania a lansat FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare devin teme de discuţie, miza fiind creşterea nivelului de educaţie financiară al copiilor şi tinerilor. În cel mai recent episod al emisiunii De toţi banii, parte din proiectul FIT al Băncii Transilvania, tema centrală a fost antreprenoriatul. Astfel, concepte precum de antreprenor, firmă sau capital iniţial şi-au găsit un înţeles cât mai simplu şi prietenos pentru generaţiile tinere.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.