Tânăra care la doar 21 de anI şi-a transformat pasiunea în business, lansând un brand distribuit astăzi în peste 170 de pieţe

Autor: Andra Stroe Postat la 16 martie 2024 804 afişări

Tânăra care la doar 21 de anI  şi-a transformat pasiunea în business, lansând un brand distribuit astăzi în peste 170 de pieţe

Unii tineri îşi găsesc mai greu menirea, însă Ruth Chapman a avut dintotdeauna o traiectorie clară pe care şi-a dorit să o urmeze: moda. Iar la doar 21 de ani, şi-a transformat pasiunea în business, lansând un brand distribuit astăzi în peste 170 de pieţe.

Născută în 1961 în Wirral, Chapman a urmat şcoala de fete West Kirby. Antreprenoarea şi-a descoperit pasiunea pentru modă încă din copilărie, când obişnuia să colinde magazinele de tip second hand pentru a improviza ţinute originale. După finalizarea studiilor a avut diverse joburi, lucrând, printre altele, pentru brandul de fashion Jaeger şi pentru Harrods.

La vârsta de 21 de ani l-a întâlnit pe Tom Chapman, cel care avea să îi devină partener de viaţă şi de business. De loc din Wimbledon, Chapman studiase managementul ospitalităţii dar, împreună cu Ruth, şi-a îndreptat la rândul său atenţia spre industria modei, cei doi punând bazele unui butic de haine.

În 1987 cei doi au deschis, la Londra, magazinul matchesfashion.com. De la o primă unitate, businessul a crescut la un portofoliu de 14 magazine, extinzându-se apoi cu magazine în franciză în colaborare cu MaxMara şi Diane von Furstenberg.

Ruth a devenit cunoscută în domeniu pentru faptul că a i-a plăcut să descopere tinere talente şi să dea o şansă celor la început de carieră, ea susţinând adesea că noii designeri au fost cheia succesului timpuriu al businessului lor.

În 2007 a lansat şi versiunea online a brandului, pas pe care antreprenoarea l-a numit un „moment seismic” în parcursul companiei. De la lansarea magazinului digital, businessul a avut creşteri anuale de 100%, în prezent având un portofoliu de peste 450 de branduri distribuite în 176 de ţări, cu 95% din venituri venind din vânzările online.

Cinci ani mai târziu, soţii Champan au atras o investiţie de 20 de milioane de lire sterline de la SEP şi Highland Capital Partners, iar o altă mişcare strategică a fost lansarea brandului propriu, Raey. În 2015 cei doi au renunţat la rolurile de co-CEO, păstrând funcţia de preşedinţi ai companiei. Matchesfashion.com a fost cumpărată în 2017 de către Apax Partners, într-o tranzacţie de peste 1 miliard de dolari, iar fondatorii au păstrat un pachet minoritar.

Între 2013 şi 2017, Ruth a făcut parte din juriul de selecţie NEWGEN al British Fashion Council pentru a găsi noi talente în modă din Marea Britanie. Ea s-a implicat totodată în campanii destinate micşorării diferenţei financiare dintre femeile şi bărbaţii antreprenori.

Fondatoarea are, alături de Tom, trei copii şi deţine o serie de proprietăţi în Londra şi Los Angeles.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.