Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort
S-a mutat apoi din Los Angeles în Miami, unde s-a orientat spre un alt tip de management, cel al cluburilor de noapte. Chiar dacă viaţa de acolo părea ideală, tot în România e mai bine, din punctul lui de vedere: „Aici poţi să faci mai multe lucruri, atât din punct de vedere financiar, cât şi al creativităţii. În America totul este inventat deja şi toată lumea bifează, de la femeie de serviciu până la manager. Este un sistem ordonat şi foarte robotic. Chiar dacă i se spune «The Land of the Freedom», mi se pare că România este mult mai liberă decât America“. S-a întors în ţară în urmă cu patru ani, iar din 2012 a început să lucreze alături de fratele său la distribuţia aparatelor XBody.
Sistemul de franciză dezvoltat de cei doi oferă antreprenorilor care doresc să se lanseze într-o astfel de afacere numele Fit Express în schimbul îndeplinirii unor standarde asigurate prin intermediul lor şi al colaboratorilor cu care lucrează: consultanţă de business EMS, imobiliară, financiară, marketing, PR, service, CASCO şi chiar şi design interior asigurat de Mihai Popescu, care a creat conceptele Fratelli şi Biutiful. La acestea se adaugă de anul trecut un sistem de training pentru antrenori care asigură certificarea lor după absolvirea unui curs care costă 250 de euro, cât şi o platformă online care deserveşte atât clienţii, dar şi antrenorii şi proprietarii de studiouri: oferă posibilitatea de booking online, monitorizare a antrenamentelor, optimizare a strategiei de business de către proprietari.
Preţurile pentru un astfel de antrenament variază în funcţie de studio şi de pregătirea antrenorului, fiind cuprinse într-un interval de 80 şi 120 de lei. „Din moment ce obţin o certificare la institutul nostru, o să îi obligăm să lucreze la un anumit preţ, la fel ca la Oscaruri, unde actorii premiaţi nu pot să facă firme cu bugete de 10.000 de euro fără riscul pierderii certificării“, explică ei. Menţinerea unor standarde de imagine sunt importante pentru ei, în contextul în care vor să construiască un brand internaţional.
Extinderea lor a început deja cu un prim studio sub numele Fit Express în Copenhaga, Danemarca, şi cu viitoare deschideri în Ungaria şi Republica Moldova, unde tot ei vor fi şi distribuitorii oficiali ai aparatelor XBody. Pe harta lor se află şi primul studio Fit Express din Maroc şi, până la sfârşitul anului, primul studio de acest tip din Londra. „Am avut parte şi de avantajul prieteniei cu producătorul XBody, care este tot din Ungaria şi oferă distribuitorilor internaţionali opţiunea de a face parte din franciza noastră“, explică ei. Potrivit celor doi fraţi, aparatul se foloseşte la nivel internaţional atât în industria sportului, cât şi în cea medicală şi, la fel ca în Star Wars, este folosit şi de cosmonauţi în antrenamentele fizice din misiunile spaţiale.
Fraţii Rudas încearcă să se extindă şi în zona serviciilor medicale, unde au vândut anul trecut primele două aparate unor clinici medicale private din Bucureşti şi din Botoşani. Pe piaţa locală, tehnologia EMS în industria de fitness este prezentă şi prin producătorul german Miha Bodytec, dar şi prin alţi doi jucători mai mici, Efit şi Amplitrei. Capacitatea de acomodare a pieţei pentru astfel de aparate este similară celei din Ungaria, unde, după perioada de acomodare cu tehnologia, din intervalul 2008-2009, în următorul an s-au deschis circa 500 de astfel de studiouri, acesta fiind nivelul de saturaţie al pieţei, similar cu cel din România.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro