Un angajat al guvernului a fost concediat după ce a lipsit 24 de ani de la serviciu
AK Verma, un inginer executiv care lucra în cadrul departamentului Lucrărilor Publice Centrale din India, nu a mai ajuns la locul său de muncă din decembrie 1990, potrivit The Telegraph.
Legea indiană face dificil pentru reprezentanţii instituţiilor de acolo să concedieze angajaţi fără motive care să implice abaterile penale.Totuşi, chiar şi în condiţiile în care locurile de muncă în cadrul instituţiilor statului sunt considerate a fi pe viaţă, A.K. Verma a fost în cele din urmă concediat.
"A solicitat prelungiri repetate ale concediului fără să fie sancţionat şi a ignorat cerinţele de a se întoarce la locul de muncă", au declarat reprezentanţii guvernului indian.
Chiar şi după ce a fost găsit vinovat în cadrul unei anchete referitoare la "absenţa voită de la datorie" în 1992, a fost nevoie de încă 22 ani şi de intervenţia unui ministru pentru a fi concediat. Legislaţia muncii din India este, potrivit Băncii Mondiale, cea mai restrictivă din lume şi face aproape imposibilă demiterea angajaţilor fără abateri penale.
Primul-ministru Narendra Modi a introdus chiar şi un sistem de scanare a amprentelor pentru birocraţii din New Delhi, cu scopul monitorizării frecvenţei cu care ei vin la locul de muncă. Astfel, prezenţa lor poate fi verificată chiar şi de publicul larg pe site-ul www.attendance.gov.in.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro