Grupul Purcari s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti
Grupul Purcari, producător de vin, este listat de joi la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul WINE, după realizarea cu succes a unei Oferte Publice Iniţiale (IPO) pentru 49% din acţiunile sale, notează Mediafax.
Oferta a fost bine primită, tranşa dedicată investitorilor retail fiind suprasubscrisă de peste patru ori, în pofida turbulenţelor care au afectat pieţele globale şi care au marcat scăderi record ale indicelui Dow, notează un comunicat al companiei. Preţul final al ofertei a fost de 19 lei/acţiune, valoarea totală a ofertei ajungând la peste 186 milioane lei (50 milioane dolari).
Grupul Purcari este condus de fondatorul şi CEO-ul său, Victor Bostan, de profesie oenolog, alături de acţionarii Horizon Capital, companie de private equity din Ucraina şi Moldova, şi International Finance Corporation (IFC), parte a World Bank Group.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA