Armata privată a lui Putin în Siria. Cine sunt mercenarii ruşi zdrobiţi de forţele militare SUA
În jur de 3.000 de ruşi, aflaţi sub contract cu compania privată de securitate Wagner, luptă în Siria din 2015, potrivit site-ului rusesc Fontanka, citat de Haaretz. Zeci de astfel de mercenari ar fi fost ucişi în urma unui atac eşuat asupra unei baze şi rafinării controlate de coaliţia condusă de SUA în Siria.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a negat prezenţa civililor ruşi pe frontul din Siria, dar subliniat că aceştia nu au legătură cu forţele armate ale Moscovei.
Precizările au venit după apariţia informaţiilor potrivit cărora mai mulţi mercenari ruşi au fost ucişi în urma unor raiduri aeriene ale SUA, care încercau să respingă un atac al forţelor care susţin regimul de la Damasc.
În mod oficial, companiile militare private sunt interzise în Rusia. Putin a susţinut însă un astfel de format. În 2012, preşedintele sugera existenţa unui ”instrument care să susţină interesele naţionale, dar fără participarea directă a statului”.
Acest instrument există. Site-ul rusesc Fontanka spune că în jur de 3.000 de luptători ruşi, angajaţi ai companiei private de securitate Wagner, se află în Siria din 2015, cu doi ani înainte ca forţele militare ale Moscovei să intervină oficial în ajutorul preşedintelui Bashar al-Assad.
Trupele ruse vor sta în Siria pentru mai multă vreme, iar luptătorii privaţi vor rămâne la rândul lor să păzească câmpurile de petrol şi gaze, conform unui contract între guvernul de la Damasc şi o companie rusă care ar avea legături cu un afacerist apropiat lui Putin.
Nu ar fi prima oară când Rusia foloseşte intermediari pentru a-şi atinge scopurile. S-a întâmplat deja în războiul din Ucraina, potrivit multor surse care au precizat că luptători privaţi ruşi, dar şi militari fără însemne ”aflaţi în timpul liber” au luptat pentru separatiştii din estul ţării, scrie realitatea.net
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro