Primul an în care transportatorii revăd semnul plus

Autor: Bogdan Alecu Postat la 21 noiembrie 2013 9871 afişări

După ani de minusuri în care scăderea economiei locale a atras reduceri ale flotelor de transport şi o redimensionare a spaţiilor logistice, 2013 pare să readucă businessul transportatorilor pe plus.

CEI CARE AU AVUT AFACERI STABILE ÎN TRANSPORTURI ÎN ANII ANTERIORI AU ÎNREGISTRAT ÎN 2013 O PROFITABILITATE MAI RIDICATĂ COMPARATIV CU ANII PRECEDENŢI. În cazul firmelor medii, profitul ori s-a păstrat, ori a scăzut, arată analizele Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI). „Sunt câteva nuanţe de la caz la caz. Sunt firme care au intrat în insolvenţă sau faliment din motive legate direct de activitatea lor de transport – costuri care nu mai puteau fi acoperite, posturi neacoperite de personal şi de la caz la caz au fost explicaţii care au ţinut de incapacitatea de a gestiona criza.

Au fost şi situaţii care au ţinut de implicarea lor şi în alt tip de afaceri, cum sunt cele imobiliare. Un faliment din imobiliare a determinat un efect de domino„, explică Daniel Mazilu, preşedintele ARTRI. El estimează că în 2013 vedem o reducere a numărului insolvenţelor. „Companiile au învăţat deja din experienţele trecute şi s-au relocat pe trasee mai scurte pentru a evita costuri mai mari cu personalul şi au ieşit din insolvenţă. Anii 2009-2010 au fost cei de tranzit după criza din 2008. Este posibil ca anul 2010 spre 2011 să fi fost cel cu cele mai multe insolvenţe în transporturi„, a subliniat Daniel Mazilu.

Dan Cîrjaliu, directorul general al Mercur Internaţional, o firmă de transport din Caraş-Severin care are o flotă de circa 40 de camioane, spune că singura modalitate ca o companie de transport să poată obţine profit este să ocupe integral capacitatea de transport a unui camion: „Nu putem umbla la tarife deoarece riscăm să pierdem clienţi, dar putem umbla la gradul de încărcare a camionului. Dacă nu am face acest lucru nu am reuşi nici măcar să plătim leasingul pentu camioane„. Compania transportă din România către Irlanda şi Marea Britanie, iar pe această rută poate prelua marfă şi din alte ţări, asigurându-i venituri suplimentare. 

Tot în căutarea unor venituri suplimentare se află şi edy Internaţional Spedition, care până anul trecut a deţinut titlul de cel mai mare transportator şi a trimis 40% din flota de 280 de camioane pe transporturi internaţionale, procentul crescând constant în acest an, în condiţiile în care la începutul anului compania derula doar transporturi interne. Potrivit unor surse apropiate companiei, creşterea flotei ce realizează transporturi internaţionale vine în contextul în care este nevoie de mai puţine camioane pe intern odată cu încheierea sezonului de vară. Înainte de a intra în insolvenţă, în vara anului trecut, 75-80% din transporturile efectuate de edy erau internaţionale.

Pe plan intern compania nu a pierdut niciun client, printre cei mai importanţi numărându-se în continuare SABMiller şi Coca-Cola, companii care însă au volume mai mari pe timpul verii şi mai mici în sezonul rece. Numărul de kilometri parcurşi de cele 280 de camioane ale transportatorului din Deva a crescut de şase ori de la începutul anului, astfel că în iulie anul acesta flota companiei a parcurs 2 milioane de kilometri, respectiv în jur de 7.200 de kilometri pentru fiecare camion.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/primul-an-in-care-transportatorii-revad-semnul-plus-11713311
11713311
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.