Locul 5

KRISTINE BARNETT, „SCÂNTEIA. POVESTEA UNEI MAME CARE A CRESCUT UN GENIU“, EDITURA PUBLICA.

Geniul din titlu este Jacob Barnett, acum un adolescent în vârstă de 16 ani cu un IQ mai mare decât al lui Einstein, văzut deja drept un candidat serios la un premiu Nobel. Dar în fragedă copilărie Jake Barnett a fost diagnosticat cu autism. Copilul s-a retras într-o lume a lui, compusă din tăceri, cartonaşe cu litere colorate, cutii cu cereale răsturnate, rafturi de dulap şi fire de lână colorate aşezate laborios în motive geometrice, prin casă. A intrat într-un program pentru copii cu nevoi speciale, dar nu a înregistrat progrese. Drept urmare, mama a decis să aplice propriul său sistem de lucru cu copilul, sistem care i-a scos la iveală acestuia realele aptitudini; la trei ani conversa cu un astronom, la observator, asupra sateliţilor lui Marte. Ceva mai târziu Jake a dovedit că putea memora 200 de zecimale ale lui ”pi“, pe care le spunea şi într-un sens, şi în celălalt, iar la nouă ani lucra la propria teorie în astrofizică. Şi este vorba de un copil despre care ”sistemul“ a afirmat că nu va putea să citească vreodată. Cum a depăşit familia Barnett toate aceste obstacole, determinarea şi dârzenia lor sunt lucruri de mirare, iar povestea merită citită până la capăt.

Locul 4

MIKE DASH, ”MANIA LALELELOR“, EDITURA HUMANITAS.

Subiectul este inedit: povestea uneia dintre primele, dacă nu chiar prima bulă speculativă din istoria omenirii. Mike Dash povesteşte minunat, documentat şi cu lux de amănunt despre nebunia lalelelor, ce a avut loc între 1633 şi 1637, cu un punct culminant în toamna şi iarna anilor 1636 şi 1637, perioadă în care preţurile bulbilor de lalea au atins valori de neimaginat, şi o cădere abruptă a valorii florilor în februarie 1637. De ce spun valori de neimaginat? Într-o perioadă în care 150 de litri de coniac franţuzesc costau 60 de guldeni, iar un meseriaş calificat, de genul unui dulgher, câştiga pe an 150 de guldeni, cel mai mare preţ plătit pentru un bulb de lalea, atestat şi verificat, a fost de 5.200 de guldeni. Alte comparaţii de preţuri: Rembrandt a primit pentru ”Rondul de noapte“ 1.600 de guldeni, în 1642, iar venitul anual mediu al unui mare negustor era, în 1630, de circa 3.000 de guldeni. Olanda a traversat atunci o aşa-zisă ”perioadă de aur“, de înflorire economică şi culturală, care a alimentat gustul oamenilor pentru frumos, pentru excentric şi pentru lucruri speciale. Mike Dash nu se mulţumeşte să relateze date şi momente, ci creează figuri, umanizează povestea, îi dă dimensiuni geografice, economice, culturale şi artistice.

Locul 3

DAVID BROOKS, ”ANIMALUL SOCIAL“, EDITURA PUBLICA.

O carte ciudată şi unică, care îmbină o naraţiune elementară - viaţa unei familii - cu cercetarea ştiinţifică de top, cu idei moderne despre creşterea copilului şi formarea individului, despre şcoală, despre cultură, morală, maturitate sau moarte. Şi nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-şi discursul, integrând în istoria vieţii lui Harold şi a Ericăi pasaje de tom ştiinţific, descriind în amănunţime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice şi cognitive care înseamnă dragostea părinţilor eroului principal şi conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a ştiinţelor. Într-un discurs la TED, David Brooks vorbeşte despre devenirea insului modern: ”Timp de secole am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme... Vezi maşinile care se apropie - de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri... Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard. Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor... Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura - pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune şi uneori obţin succesul într-un mod superficial şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli - nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe... Au propriii lor copii şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry -- nu ştiu cum au reuşit asta“.