Iată o carte care face parte din ceea ce aş numi volume recuperate, asta pentru că „Nudge“ a apărut în urmă cu opt ani, generând – este adevărat, nu singură – chiar o teorie a ghionturilor, valabilă în stiinţele comportamentale, în politică şi în economie. Principalul driver al teoriei a fost British Behaviourial Insights Team, sau Nudge Unit, organizaţie care a avut misiunea de a aplica teoria ghionturilor în politicile guvernamentale şi în servicii, dar şi să reducă cheltuielile bugetare din Marea Britanie. „Nudge“ a generat şi un blog, activ între 2008 şi 2011, şi, cel mai important, a pus umărul la apariţia economiei comportamentale.

Cartea este scrisă de Richard Thaler, economist şi profesor de ştiinţe comportamentale în Chicago, şi de Cass Sunstein, profesor de jurisprudenţă la Universitatea din Chicago (ultimul a făcut parte şi din cabinetul preşedintelui Obama). Singura recomandare pe care o pot face este să citiţi cartea, chiar dacă între data scrierii şi cea a apariţiei în limba română lumea a primit câteva ghionturi serioase din partea crizei economice (care, de altfel, sunt analizate într-o oarecare măsură în carte, cel puţin criza imobiliară din 2007 – 2008). În esenţă, „Nudge“ dărâmă mitul lui homo economicus, care ia mereu cele mai bune decizii; homo sapiens, insul obişnuit, comite erori pentru că face tot felul de asocieri şi este influenţat şi de contextul social. Sau, altfel spus, oamenii sunt neinformaţi, lipsiţi de voinţă, inconsistenţi şi leneşi, incapabili să reziste în faţa tentaţiilor de astăzi chiar dacă mâine ar fi recompensaţi. Şi reacţionează cumva aiurea: exemplul clasic, folosit în „Nudge“, este cel al muştelor pictate în centrul pisoarelor aflate în aeroportul din Amsterdam, care au îmbunătăţit considerabil precizia utilizatorilor, dar şi condiţiile de igienă.

O istorioară care poate părea uşor trivială, dar care păstrează şi ilustrează cât se poate de bine modul în care trebuie administrate ghionturile: păstrând libertatea alegerii, dar intervenind destul de ferm în actul alegerii, o formă de paternalism soft şi destul de neintruziv. „Lăcomia şi corupţia au contribuit la declanşarea crizei, dar simpla slăbiciune a naturii umane a jucat şi ea un rol esenţial. Nu vom putea să ne apărăm de crize viitoare dacă spumegăm împotriva lăcomiei, a corupţiei şi fărădelegii, fărăa  ne uita în oglindă şi fără a înţelege efectele ptenţial devastatoare ale raţionalităţii limitate, ale problemelor de autocontrol şi ale influenţelor sociale“, ne avertizează Thaler şi Sunstein, oamenii care vor să ne aducă aminte că suntem oameni şi ne învaţă să trăim şi să acceptăm asta.