Ready Player One - Cronică de film - VIDEO

Autor: Bogdan Angheluţă, Roxana Cârcior Postat la 28 aprilie 2018 192 afişări

Ready Player One, adaptat după o nuvelă de Ernest Cline, prezintă două lumi: pământul în 2045, distrus de revolte şi diverse alte catastrofe, este lumea reală, în vreme ce oasis, o platformă de realitate virtuală, este lumea în care cei mai mulţi se retrag.

Filmul este un omagiu adus lungmetrajelor SF din anii 1980 şi prezintă povestea unui adolescent pasionat de jocuri pe calculator care se trezeşte captiv într-o lume virtulă ce provoacă dependenţă. Cu Tye Sheridan în rolul principal, cel al lui Wade Watts, filmul îi mai are în distribuţie pe Olivia Cooke, Ben Mendelsohn, TJ Miller şi Simon Pegg.

Deşi Oasis este prezentat ca un loc în care limitele realităţii sunt date doar de limitele propriei imaginaţii, lucrurile nu stau chiar aşa. Ca în orice alt joc, cei care populează Oasis trebuie să câştige bani pentru a duce o viaţă bună şi pentru a-şi îndeplini visele virtuale.

Pentru a câştiga ”marele premiu“, respectiv controlul asupra întregii lumi, jucătorii trebuie să îndeplinească mai multe sarcini trasate de inventatorul platformei, James Halliday. El ascunde o comoară undeva în Oasis, iar după ce moare, cel care va reuşi să rezolve puzzle-ul e cel care merită controlul absolut.

Dincolo de faptul că e unul dintre cei mai buni regizori din istoria Hollywoodului, Spielberg e şi un adept al formulei ”unul pentru mine, unul pentru public“. Mai exact, el ştie când e cazul să realizeze un film de Oscar şi când un film pentru box-office: Ready Player One vine după Bridge of Spies, un film excepţional, aşa cum Schindler’s List a venit după Jurassic Park. E o reţetă care pare să împace pe toată lumea, mai ales în condiţiile în care filmele ”de buget“ ale lui Spielberg aduc încasări uriaşe.

Săptămâna trecută, de altfel, el a devenit primul regizor ale cărui filme au depăşit pragul de încasări de 10 miliarde de dolari la nivel mondial. Dacă adăugăm şi filmele la care el a servit ca producător, cifra trece de 17 miliarde de dolari. n cei 40 de ani de carieră, Steven Spielberg a regizat aproximativ 30 de filme pentru marele ecran, iar cele mai multe dintre ele au marcat istoria cinematografiei mondiale: Jaws (1975), Close Encounters of the Third Kind (1977), Raiders of the Lost Ark (1981), E.T. (1982) sau Saving Private Ryan (1998).

Spielberg injectează un sentiment de nostalgie în numeroase scene, aducând în prim-plan elemente din cultura cinematografică a anilor ’80; o face însă cu măsură, păstrând ritmul alert care este, s-o recunoaştem, esenţial într-un film bazat pe efecte speciale, generate pe calculator.

Ready Player One e un film decent şi care îşi va face treaba la box-office; nu e însă o producţie de care să îmi aduc aminte peste ani. Nu aduce nimic nou, dar îşi va distra spectatorii prin scenele spectaculoase, împânzite de efecte speciale. Cea mai bună parte, pentru mine, e că Spielberg se poate acum concentra asupra unui film care să fie apreciat la festivaluri şi nu în sălile de cinema.

NOTA: 7/10

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.