Cum a reuşit o femeie care a petrecut 10 ani la închisoare să devină un lider al unei companii

Postat la 25 martie 2018 327 afişări

Cum a reuşit o femeie care a petrecut 10 ani la închisoare să devină un lider al unei companii

Ce spuneţi de o haină impermeabilă care se încălzeşte singură şi se poate transforma într-un sac de dormit? Ar putea fi un obiect indispensabil pentru toţi oamenii fără casă.

De astfel de invenţie este responsabilă Veronika Scott, 21 de ani, şi compania sa "The Empowerment Plan". După ce a absolvit facultatea ea a fondat "The Empowerment Plan", o organizaţie nonprofit care angajează părinţii (single parent) din adăposturi locale şi îi antrenează pentru a deveni croitorese/croitori şi care fac produsul menţionat mai sus. Astfel aceşti oameni au un loc de muncă cu un venit stabil, au o locuinţă şi-şi pot recâştiga independenţa.

Din 2012 până în prezent organizaţia nonprofit a angajat 30 de oameni, a impactat 75 de copii şi a distribuit 15.000 de haine indivizilor fără adăpost de-a lungul a 30 de state din SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă. În următoarea perioadă vor să ajungă şi în alte oraşe şi vor să lanseze şi un produs pentru retail, astfel The Empowerment Plan se va putea autosusţine.

Astfel ceea ce a început ca un proiect menit să le ofere celor fără adăpost o metodă de a se încălzi în perioadele reci ale anului s-a transformat într-un model care întrerupe ciclul sărăciei.

Veronika nu a construit compania de una singură şi a povestit pentru Forbes modul în care femeie care a petrecut 10 ani la închisoare a devenit un lider în cadrul organizaţiei:

Annis Maxwell avea 58 de ani când am întlnit-o şi tocmai fusese eliberată din închisoare, după 10 ani. A presupus că nu-i voi oferi un job, dar am simţit ceva special la această femeie şi trebuia să-i dau şansa de a avea un nou început.

Am avut mare noroc că am angajat-o. Nu avea niciun motiv să aibă încredere într-o tânără de 21 de ani fără experienţă de business şi a riscat la fel cum am riscat şi eu. Am construit compania împreună. A devenit un fel de lider, o mamă a echipei. Credea foarte mult în ceea ce făceam. Abia după ce a murit în 2013 mi-am dat seama de amprenta pe care şi-a lăsat-o asupra mea. 

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/cum-a-reusit-o-femeie-care-a-petrecut-10-ani-la-inchisoare-sa-devina-un-lider-al-unei-companii-17083247
17083247
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.