Ninsoare după dorinţa clientului

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 07 aprilie 2023 58 afişări

Ninsoare după dorinţa clientului

Dacă nu e zăpadă, atunci se face rost de ea, soluţie la care se recurge pentru filme sau seriale ori pentru competiţii sportive de iarnă în locuri în care nu a nins suficient. Pe lângă acestea, de vreo câţiva ani a apărut cerere şi în zone în care nu ninge de obicei, cum ar fi sudul statului California din Statele Unite, fie de la firme care vor o petrecere de Crăciun cu zăpadă, reni şi cabină pentru fotografii cu Moşul, fie din partea unor persoane particulare, scrie Wall Street Journal. Solicitările variază de la o cantitate de zăpadă pe care firma specializată o pune într-o zonă a curţii clientului la evenimente mai complicate, de tip Crăciun în iulie, cu deluşoare de zăpadă pe malul mării prevăzute cu tobogane pe care se poate aluneca până pe nisip. Alteori, clientul îşi doreşte să aibă o sanie cu care să coboare de pe acoperişul plin cu zăpadă al casei până în ocean. Se primeşte comandă simplă de zăpadă sau de amenajare pentru un eveniment care s-o includă şi pentru a bucura copiii care n-au avut încă ocazia să vadă omătul. Cei care optează doar pentru zăpadă pot apoi să o modeleze cum doresc cu lopata, activitate descoperită de unii în timpul pandemiei, atunci când nu puteau pleca de acasă. O distracţie cu zăpadă artificială poate costa, în funcţie de complexitate, de la câteva mii la câteva zeci de mii de dolari, în cazul unui decor bogat şi al amenajării unor pârtii de săniuş. Unii clienţi, după ce au comandat o dată aşa ceva, doresc să repete experienţa, alegând livrarea în momente în care sunt şanse reduse de ploaie care să le strice zăpada.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
zapada,
tendinte,
amenajare,
california,
ninsoare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.