Restaurantul virtual nu are nevoie de chelneri, personal care să se ocupe de rezervări şi nu are nici măcar un spaţiu cu mese şi scaune ori un loc de unde să poată ridica clienţii comenzile. Tot ce-i trebuie este o bucătărie şi bucătarii aferenţi. Spaţiul de prepare a mâncării poate fi oriunde: într-un parc industrial, într-un subsol, în bucătăria unei cantine, nesemnalizat în vreun fel, iar clienţii ajung să afle despre restaurantul virtual prin intermediul unor aplicaţii pentru dispozitive mobile.

Uneori, o asemenea bucătărie este împărţită între mai multe echipe care gătesc preparate cu specific pentru ceea ce clientului îi par a fi restaurante diferite, iar printre cele mai importante interfeţe între clienţi şi localurile virtuale se numără Grubhub, DoorDash sau Postmates. Operatorii aplicaţiilor pot avea parteneriate cu mai multe restaurante virtuale şi eventual contribui cu investiţii la ele, ca în cazul proprietarului Grubhub, Green Summit Group, ori pot investi în spaţii proprii pentru prepararea hranei pe care o pun la dispoziţie partenerilor, ca DoorDash sau Postmates.

Avântul restaurantelor virtuale se datorează faptului că în ultimii ani tot mai mulţi americani preferă să comande mâncare sau să ia masa în oraş decât să-şi gătească acasă. De fenomen profită chiar şi localurile obişnuite, cum ar fi Lettuce Entertain You Enterprises, care, în loc să închidă un spaţiu care nu funcţiona la întreaga capacitate, a decis să deschidă propriul restaurant virtual, ASAP Poke.