Varfu’ PETU nu are nimic in comun cu ceea ce stim cu totii din manuale, excursii sau "team building-uri". Pe "Varfu’ PETU" nu urca telecabina, nu se schiaza si nici nu miroase a rasina. Masivul nu s-a format in decurs de milenii, nu are secrete si nu figureaza pe lista de investitii a Consiliilor Locale Sinaia, Busteni, Azuga sau Predeal. Lucru sigur e ca mai toate categoriile de turisti evita sa-si indrepte bliturile spre imaginile cu adevarat sinistre pe care Valea Prahovei a ajuns sa le ofere inainte de a se transforma in natura moarta. 

Turistii sunt de cel putin doua feluri: cei care "conteaza" si cei care coboara din tren. Intercity-ul de seara taie ozonul cu viteza si opreste in Gara Regala. Sinaia. 

Si, pentru ca din tren nu coboara Majestatea Sa, venit special pentru vreun bal la Peles autorizat de guvern, gara prefera sa ramana in bezna. "Doriti cazare?"... Vocea din pasajul negru, cuprins de miasme, te face sa crezi ca ai sansa sa traiesti o aventura, daca scapi din bezna cu viata si fara vanatai. Primul PET iti scrasneste sub pantofi de indata ce iesi din gara. Bastinasii se impart si ei: in cei care "conteaza" si cei care iti ofera cazare convenabila din gara, evazionistii de ocazie.  

Aer de munte, ozon de-ai lua si la pachet, privelisti decupate din amintiri, imaginar alimentat de ideea ca ai scapat de metropola. Eroare: PET-ul este acolo. Ranjind din marginea padurii, plutind obraznic in apele Prahovei, itindu-se si la cota 1.400 si la 2.000 si ... Pentru ca el, PET-ul e de neoprit. Nu-l ineaca ploaia, nu-l topeste soarele, nici pamantul nu-l mai ingroapa.

La munte, fiecare face ce-i trece prin cap. Omoara linistea imprastiind decibeli, ingroapa cu roata jeepului un bradut de o luna ca sa aseze gratarul in locul dorit si, daca vrea el, angajat atotputernic al vreunei "marci inregistrate", isi face casa de vacanta drept in padure. Intre timp, mai imprastie niste PET-uri.

Pe munte nu se mai urca asa, de distractie, ca ai tu chef sa tragi in piept aer rece, curat. Daca n-ai jeep sa-l parchezi in padure, e clar ca n-ai nici casa sau vila la Predeal. Si ca ai venit cu trenul la Sinaia.... 

Te incapatanezi sa urci, ai vrea sa pui mana pe un PET si sa-l arunci la gunoi dar iti dai seama ca n-ai nici un spor fara ajutorul vreunei firme de curatenie care o fi castigat o data o licitatie ca sa aiba grija de aer. 

Au muscat din padure si au construit vile; mult beton si ferestre stramte; zambesti la fiece poarta pe care scrie ostentativ "caine rau". Probabil pentru ursi. Cine ar indrazni sa se apropie de constructiile care umilesc pana si "vilele lui Ceausescu" si care au smuls cu totul copacii pe care scria odinioara "ocrotiti natura" sau "atentie! animale salbatice"? Chiar...ce-or fi facand ursii si de unde mai coboara ei ca sa-i muste de constiinta? Poze nu poti face decat daca indrepti aparatul in sus. Pentru ca PET-ul inca nu pluteste in aer. Cu un efort de imaginatie, noile animale salbatice si-ar da seama ca, daca mai taie putin din padure, transforma Predealul intr-un apendice al Bucurestilor si se aleg doar cu vecinatatea unui cartier rezidential prea curand demodat. 

Aerul e inca tare, de parca n-ar vrea sa cedeze izului de sub PET, iar verdele mai acopera din opulenta constructiilor "europene". Unde or fi?, te intrebi - pentru ca e liniste, casele astea mari par pustii si nu au copii in curte?... 

Oricum, daca ai coborat din tren cu astfel de idei, n-ai decat sa te plimbi cat vrei, sa-ti cauti de bucuriile tale desuete si sa te intorci de unde ai venit. Casa de bilete e si ea... regala: compostoare stravechi, ascunse, cu tot cu ceferistul in uniforma, in spatele geamurilor mici. Scoti doua sute si ceva de mii de lei vechi, zambesti la cardul din portofel, si in doua ore, poti povesti despre calatoria ta pe Varfu’ PETU.