Maria Metz, NTT DATA Romania: Împlinirea pe care o caut în viaţă vine din relaţionarea autentică, onestă, relevantă în toate contextele pe care le presupune viaţa mea

Postat la 05 octombrie 2022 133 afişări

Cifră de afaceri (2020): 76 mil. euro

Număr de angajaţi: 2000


• Este CEO şi membru al Consiliului de Administraţie al NTT DATA Romania şi face astfel parte din echipa de conducere a grupului NTT DATA EMEAL – în prezent cu 40.000 de angajaţi în 25 de ţări, însumând un business de peste 3 miliarde de euro anual;

• Lucrează de 22 de ani în cadrul aceleiaşi companii, evoluând şi dezvoltându-se odată cu aceasta, începând cu rolul de consultant şi continuând să preia responsabilităţi complexe din rolurile de COO şi Deputy CEO;

• Licenţiată în economie şi cu un masterat în management, consideră că educaţia stă la baza oricărei construcţii solide şi în prezent urmează programul de doctorat în management la UBB Cluj-Napoca.


Nu văd evoluţia profesională ruptă de evoluţia mea ca femeie şi om. Împlinirea pe care o caut în viaţă vine din relaţionarea autentică, onestă, relevantă în toate contextele pe care le presupune viaţa mea.

Sentimentul de sens
şi împlinire este ceea ce mă motivează în viaţă; să mă cunosc mai bine, să înţeleg mai multe despre noi ca oameni şi să contribui la funcţionalitatea relaţiilor în care sunt angajată cu un scop.

Urmărește Business Magazin

0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori