Craciun fericit!

Nu e voie cu mobilul

Postat la 13 noiembrie 2007 1 afişăre

Multa vreme, echipamentele de bruiaj pentru celulare au fost unul dintre cele mai bine pastrate secrete in industria telecomunicatiilor. Dar vanzarile in crestere, chiar daca ilegale, demonstreaza ca lucrurile nu mai stau asa.

Se intampla destul de des sa sune un telefon mobil in sala de cinema cand unul dintre personaje spune cea mai buna gluma din tot filmul, in autobuzul aglomerat sau la biblioteca, unde toata lumea paseste pe varfuri. Oricine a trecut cel putin o data printr-o astfel de situatie in care vrand-nevrand a ascultat conversatia zgomotoasa a celui apelat sau, dimpotriva, s-a aflat in situatia de a-i deranja pe cei din jur.

Exista insa o metoda mai radicala de a scapa de aceste probleme, iar pe masura ce tehnologia a avansat si preturile au scazut, a devenit din ce in ce mai populara. Este vorba despre echipamente de bruiaj de mici dimensiuni, comparabile cu cele ale unui pachet de tigari, de exemplu, care impiedica pe o anumita raza semnalul GSM, astfel incat apelurile telefonice devin imposibil de realizat. Principiul de functionare a acestor echipamente este emiterea unui semnal radio foarte puternic care acopera semnalul emis de telefonul mobil pentru a se conecta la retea. Aria de acoperire a echipamentelor de bruiaj poate varia de la cativa metri si pana la cateva zeci de metri, variabila de care depinde pretul, de la 50 de dolari (aproximativ 35 de euro) pana la cateva sute de dolari.

Cati sunt dispusi sa plateasca aceasta suma de bani pentru o perioada de liniste? Kumaar Thakkar, un comerciant de echipamente de bruiaj din Mumbai, India, sustine ca exporta in SUA in jur de 20 de bucati lunar. La fel ca Thakkar, magazine din toata lumea primesc comenzi care se traduc lunar in vanzari de cateva sute de echipamente de bruiaj pentru telefoane mobile. Nu este vorba despre o tehnologie noua, insa cei interesati au inceput sa considere necesara folosirea unui astfel de echipament in anumite situatii. Cei mai multi dintre cumparatori sunt proprietarii unor afaceri care implica prin definitie un nivel redus de zgomot conversational, cum ar fi cinematografele sau salile de teatru, de exemplu, dar se simte si tendinta de crestere a vanzarilor in randul publicului obisnuit, mai ales oameni care circula cu transportul in comun.

Un medic terapeut din Ohio a platit 200 de dolari (aproape 140 de euro) pentru un echipament de bruiaj pentru telefonul mobil, in incercarea de a evita intreruperile telefonice in timpul consultatiilor, situatie cu care se confrunta destul de des. Echipamentul l-a gasit pe internet, pe site-ul PhoneJammer.com, un magazin online specializat in vanzarea de astfel de produse, unde cel mai scump echipament de bruiaj, dedicat companiilor, costa aproape 4.000 de dolari (in jur de 2.760 de euro). „Vanzarile au ajuns la 400 de bucati in fiecare luna, in crestere de la 300 anul trecut. Insa in perioada sarbatorilor, cererea depaseste 1.000 de echipamente“, spune Victor McCormack, proprietarul site-ului.

Gunjan Bajoria, un tanar de 25 de ani angajat intr-o companie londoneza de import-export, este unul dintre cei ce au achizitionat un astfel de echipament. Face naveta spre serviciu zilnic si, de cel putin doua ori pe saptamana, cand se intampla sa lucreze pe laptop in tren, apasa un buton aflat pe cutiuta neagra din buzunar si ii impiedica astfel pe cei din jur sa-l deranjeze cu conversatii telefonice zgomotoase. „De multe ori reactia celor patiti este chiar amuzanta. Intai continua sa vorbeasca singuri cateva secunde, pana realizeaza ca apelul s-a incheiat, iar apoi incep sa intrebe oamenii din tren daca au semnal la telefonul mobil“, spune Bajoria. „Uneori ma simt vinovat pentru ca folosesc echipamentul de bruiaj. Ma gandesc ca poate aveau o conversatie importanta. Dar, sincer, nu as apasa butonul daca nu ar vorbi atat de tare.“

Un alt exemplu este cel al unui arhitect american pe nume Andrew. Acesta nu a vrut sa-si dezvaluie intreg numele, pentru ca stie ca echipamentul de bruiaj pe care-l foloseste, tot in tren, este ilegal si risca astfel o amenda de aproximativ 11.000 de dolari (aproape 7.600 de euro). Andrew apeleaza uneori la dispozitiv atunci cand o discutie telefonica din jurul lui devine deranjanta. Un caz concret despre care povesteste ar fi cel al unei persoane care, in urma cu cateva luni, vorbea foate zgomotos la telefonul mobil in tren, avand de altfel un limbaj nu tocmai elegant. „Asa ca am apasat butonul. Ea a continuat sa vorbeasca la telefon inca vreo 30 de secunde, pana a realizat ca de la capatul celalalt al firului n-o mai asculta nimeni“, spune Andrew, care in acest fel nu a impiedicat-o numai pe tovarasa lui de drum sa deranjeze atmosfera din vagonul de tren, dar a blocat orice apel telefonic pe o raza de peste 9 metri.

Pentru operatorii de servicii de telefonie mobila, popularitatea echipamentelor de bruiaj reprezinta un semnal de alarma, fiindca astfel de practici le aduc daune financiare. Orice apel telefonic blocat cu ajutorul unui astfel de echipament inseamna o suma de bani pe care operatorul nu o mai incaseaza. Pierderi marunte poate, dar operatorii nu sunt dispusi sa si le asume, mai ales in conditiile in care cheltuiesc miliarde de dolari pentru a inchiria benzi de frecventa, la care se mai adauga si costurile de mentenanta - in total 6,5 miliarde de dolari (4,5 miliarde de euro) in cazul operatorului american Verizon Wireless.

La argumentul furnizorilor de servicii de telefonie mobila impotriva echipamentelor de bruiaj se adauga si altele. Problema nu este faptul ca un client mai zgomotos este impiedicat sa mai vorbeasca la telefon printr-o asemenea metoda ilegala, ci ca odata cu el sunt afectati si utilizatorii mai discreti de telefoane mobile, aflati pe raza de actiune a aparatului. Prin urmare, Comisia Federala pentru Comunicatii din SUA, impreuna cu cativa operatori de telefonie mobila, printre care si Verizon Wireless, a organizat investigatii pentru a depista cel putin companiile ce apeleaza la un echipament de bruiaj si a le aplica amenzi. In opinia autoritatii americane de reglementare, aparatele respective pot fi chiar periculoase daca ajung pe mana cui nu trebuie, pentru ca pot impiedica apeluri telefonice absolut necesare in situatii de urgenta.

Specialistii sunt insa de parere ca folosirea echipamentelor de bruiaj nu poate fi oprita, chiar daca la mijloc sunt amenzi usturatoare. „O caracteristica a secolului 21 este inabilitatea oamenilor de a se controla in anumite situatii pentru binele celor din jur“, declara recent James Katz, directorul Centrului pentru studii in domeniul comunicatiilor mobile din cadrul Rutgers University, citat de The New York Times. „Un ins zgomotos considera ca are dreptul sa treaca peste persoanele din jur, pe cand posesorul echipamentului de bruiaj considera ca drepturile sale la liniste sunt mai importante.“

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
echipamente,
tehnologii,
mobile,
telecomunicatii
/business-hi-tech/telecom/nu-e-voie-cu-mobilul-1036788
1036788
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.