TOP DIGITAL TRANSFORMERS: Andreea Pipernea, CEO, NN Pensii

Postat la 29 iulie 2022 85 afişări

1. Cum aţi defini transformarea digitală în domeniul dumneavoastră de activitate?

Pensiile private sunt unul dintre sectoarele financiare cel mai puţin digitalizate, dar în ultimii ani s-au făcut progrese importante. Transformarea digitală a pensiilor private e un obiectiv strategic, iar miza este automatizarea şi eficientizarea proceselor, facilitarea interacţiunii dintre administratori şi participanţi şi consolidarea transparenţei sistemului prin acces facil şi rapid la informaţii. Digitalizarea ajută practic participanţii să fie permanent în contact cu banii lor pentru pensie prin instrumente şi interacţiuni digitale care le oferă toate informaţiile de care au nevoie online, în timp real. Un pas important pentru digitalizarea sistemului de pensii private a fost, spre exemplu, introducerea scrisorii anuale de informare a participanţilor în format electronic şi există angajamente importante la nivel de piaţă şi pentru digitalizarea completă a operaţiunilor.

2. Cum a stimulat pandemia digitalizarea în cazul companiei pe care o reprezentaţi?

NN a început procesul de transformare digitală a modelului de business în toate ariile de activitate, inclusiv pensii private, într-o perioadă în care digitalizarea era încă la început în domeniile în care activăm noi. De atunci, rolul digitalizării în operaţiunile NN s-a intensificat, ca parte a strategiei companiei de a oferi clienţilor o experienţă digitală adaptată pentru viitor.

Pandemia n-a făcut decât să confirme că suntem pe drumul cel bun şi să accelereze transformarea digitală a sistemului de pensii în ansamblu, provocând administratorii să adreseze competenţe, procese, sisteme şi infrastructuri noi şi, nu în ultimul rând, să formeze echipe creative pregătite pentru această călătorie. Astăzi, NN integrează instrumente, platforme şi soluţii digitale care reprezintă un beneficiu atât pentru echipă, cât şi pentru cei peste

2 milioane de participanţi la fondurile de Pilon II si Pilon III administrate de NN. Toate acestea, împreună cu un cadru legislativ care susţine digitalizarea, ne permit să simplificăm interacţiunea participanţilor cu pensia lor.

3. Cum poate deveni digitalizarea un factor de diferenţiere, un avantaj competitiv, în domeniul în care activaţi?

Observăm că în ultimii ani participanţii la sistemul de pensii private au devenit tot mai interesaţi de interacţiunile digitale. Rolul principal al digitalizării pensiilor private este să ofere participanţilor şi mai multă transparenţă şi acces imediat, la un click distanţă, la toate informaţiile despre contul lor de pensie. Dincolo de demersurile de digitalizare la nivel legislativ, iniţiativele fiecărui administrator pentru transformarea digitală a interacţiunii cu participanţii săi diferenţiază experienţa şi interacţiunea digitală pe care participanţii o au cu pensia lor.


Experienţă: Andreea Pipernea este CEO al NN Pensii şi vicepreşedinte al Asociaţiei Pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) din 2017. Cu o experienţă de peste 20 ani în banking, asset management şi pieţe de capital, unde a deţinut roluri în diverse arii precum risk management, operaţiuni, corporate sales şi general management,  Andreea Pipernea se concentrează în prezent pe dezvoltarea sistemului de pensii private şi coordonarea activităţii NN Pensii, administratorul celui mai mare fond de pensii private din Romania (peste

5 miliarde euro – active în administrare şi peste 2 milioane de participanţi la fond).

Domeniile pe care se concentrează în prezent: Priorităţile NN Pensii sunt maximizarea economiilor pentru pensie ale participanţilor, fondul de Pilon II administrat de companie având cele mai bune performanţe din piaţă de la lansare şi până în prezent, precum şi accelerarea digitalizării industriei pensiilor private, prin instrumente care să permită participanţilor să interacţioneze online cu contul lor de pensie.


4. Care sunt cele mai importante proiecte digitale în care v-aţi implicat şi ce investiţii au fost direcţionate în acest sens?

Călătoria de transformare digitală a NN Pensii are la bază o serie de proiecte ambiţioase, gândite pe un orizont de 3-5 ani. Primul pas a fost să creăm fundaţia, prin echipa şi structura care să poată asigura dezvoltarea acestor proiecte. Apoi ne-am concentrat pe scalabilitatea operaţională prin automatizarea unor procese şi dezvoltarea unor soluţii digitale pentru clienţi. Astăzi, accelerarea digitalizării, alături de optimizarea proceselor şi intensificarea eforturilor de informare a participanţilor despre pensia lor obligatorie sunt cele mai importante iniţiative pe care ne concentrăm. Participanţii la fondul administrat de NN Pensii ştiu în orice moment, la fel ca toţi clienţii NN pe toate liniile de business, care este situaţia banilor şi produselor lor prin aplicaţia mobilă self-service NN Direct. Aplicaţia este accesibilă de pe orice dispozitiv, oferind participanţilor informaţii actualizate în timp real despre pensia lor. În acelaşi timp, NN vine în sprijinul participanţilor cu informări lunare pe e-mail despre cea mai recentă contribuţie la contul lor de Pilon II si Pilon III, care include şi valoarea unităţii de fond şi numărul de unităţi pe care aceştia le deţin, împreună cu valoarea contului. Iar în fiecare an participanţii pot alege să primească scrisoarea de informare despre evoluţia contului lor în anul anterior în format electronic, dacă optează pentru această formă de comunicare. Mai departe, miza este accelerarea digitalizării, prin instrumente şi soluţii care să permită participanţilor să adere online, să interacţioneze cu contul lor de pensie privată exclusiv online şi să beneficieze de un proces digital de plată atunci când vine momentul să primească banii economisiţi pentru bătrâneţe.

5. Care sunt top 3 obiective pe care vi le-aţi propus prin prisma digitalizării pentru compania pe care o reprezentaţi?

La NN, digitalizarea este o prioritate strategică şi, de aceea, explorăm în fiecare moment oportunităţile prin care putem fi tot mai aproape de clienţi cu alternative accesibile acolo unde ei sunt tot mai prezenţi, în mediul digital. Obiectivele noastre sunt să avem procese digitale în toate etapele contribuţiei la sistemul de pensii private, de la aderare şi până la plata activului online, să asigurăm o comunicare electronică şi acces 24/7 la tot ce ţine de contul de pensie şi să automatizăm şi eficientizăm procesele şi activitatea internă. În acelaşi timp, iniţiativele pentru dezvoltarea unei culturi de economisire pentru pensie în România, care să ajute participanţii să-şi asigure un trai mai bun la vârsta pensionării, sunt o prioritate cu atât mai importantă. Pe lângă informările despre pensia lor, NN Pensii a continuat să informeze permanent participanţii despre necesitatea planificării financiare pentru viitor şi să investească economiile lor pentru pensie în mod responsabil şi eficient, contribuind prin performanţele obţinute la creşterea încrederii lor în sistemul privat de pensii.

6. Care sunt provocările pe care le întâmpinaţi când vine vorba despre transformarea digitală?

Sistemul de pensii private este foarte transparent şi riguros reglementat pentru a proteja viitorii pensionari şi a contribui la asigurarea unui trai decent la bătrâneţe. Transformarea digitală a pensiilor la nivel de sistem este, de asemenea, reglementată, iar ritmul în care se întâmplă depinde de alinierea permanentă a cadrului legislativ cu iniţiativele de digitalizare şi de flexibilitatea şi adaptabilitatea administratorilor fondurilor de pensii la schimbare. Digitalizarea end-to-end a pensiilor private este un obiectiv major la nivel de industrie, iar perspectivele şi angajamentele tuturor părţilor implicate sunt îmbucurătoare, în beneficiul sistemului în ansamblu.

Acest articol a apărut în anuarul TOP DIGITAL TRANSFORMERS, realizat de Business MAGAZIN în parteneriat cu DocProcess. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Andreea Pipernea,
NN Pensii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.