Investiţia în terenuri este o afacere pentru că preţul din România se va egaliza în viitor cu media europeană„, spune Dimitrie Muscă, administratorul şi proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici, o afacere de 20 de milioane de euro anual dintr-o fermă de 7.500 de hectare în judeţul Arad şi alte exploataţii zootehnice. Omul de afaceri îşi aminteşte că în urmă cu zece ani, atunci când investitorii străini din agricultura românească puteau fi număraţi pe degetele de la două mâini, preţul terenurilor arabile era de zece ori mai mic decât în prezent.

Creşterea preţurilor a venit treptat, pe măsură ce în piaţa românească a agriculturii a început să se vorbească şi în franceză, spaniolă, engleză sau în daneză după decenii în care antreprenorii români au fost singurii implicaţi în această industrie. Poziţionarea treptată a investitorilor străini în agricultură a însemnat în intervalul 2008-2012 fonduri de 700 de milioane de euro, dublu faţă de acum şapte ani, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). 

De la începutul acestui an, în România sunt permise şi achiziţiile de teren agricol făcute de persoane fizice străine. Ministerul Agriculturii a încercat să introducă o lege care să limiteze setea de teren a străinilor, însă actul a fost modificat de mai multe ori într-un interval de numai două luni pentru a ajunge în final pe masa preşedintelui Băsescu, care l-a trimis din nou în Parlament pentru a fi modificat. În tot acest timp, politicienii s-au grăbit să anunţe în faţa microfoanelor viitoare invazii agricole ale ungurilor, ale arabilor sau ale chinezilor. Şi, în acelaşi timp, în România este vid legislativ, orice persoană putând să cumpere teren fără a fi împiedicat de nicio lege în vigoare.

Un singur lucru au uitat însă politicienii să menţioneze în public: că investitorii străini produc în agricultura din România de mai bine de zece ani. Fondurile de investiţii, companiile specializate în administrarea de ferme în mediul internaţional, dar şi fermierii de import au apărut demult pe ogoarele fertile din Călăraşi, Ialomiţa sau Timiş. Singura barieră care i-a împiedicat pe străini să cumpere teren în România a fost că erau obligaţi să realizeze tranzacţiile printr-o firmă înregistrată local.

Restricţia nu a împiedicat fondurile de investiţii străine să pompeze sute de milioane de euro în achiziţia de terenuri arabile în România, la preţuri de cinci ori mai mici decât în restul Europei, într-o ţară care este în fiecare an pe podiumul european la producţia de floarea-soarelui şi porumb, în care se rulează an de an pe piaţa cerealelor 4-5 miliarde de euro, cu ieşire la Marea Neagră şi cu acces la Dunăre. Afacerile cu terenuri nu erau vedete în anii când piaţa imobiliară tradiţională atrăgea toate privirile. Atunci investitorii mizau pe terenuri în apropierea marilor oraşe, pe ansambluri rezidenţiale şi de birouri sau pe proiecte de centre comerciale. Acum luminile reflectoarelor sunt pe terenurile agricole, o nişă în care preţurile au crescut de 20 de ori în ultimul deceniu, iar noul val de investitori învaţă să lucreze cu noi indicatori: productivitate la hectar, consum de îngrăşăminte şi pesticide sau cotaţii ale grâului sau porumbului.

Miza este una imensă pentru că cele 8,8 milioane de hectare de teren arabil ale României au o valoare de piaţă cumulată de 25 de miliarde de euro, iar de la începutul anului piaţa s-a deschis în totalitate şi orice investitor din UE poate avea în sertar un titlu de proprietate pentru teren agricol local.