Pariul de 35 de milioane de euro al suedezilor de la IKEA: compania vrea să dezvolte un centru cu locuinţe, birouri şi zonă de cumpărături

Autor: Ioana Matei Postat la 02 septembrie 2015 1349 afişări

Pariul de 35 de milioane de euro al suedezilor de la IKEA: compania vrea să dezvolte un centru cu locuinţe, birouri şi zonă de cumpărături

Înainte de 1990, uzina Timpuri Noi era unicul producător de compresoare de mică şi medie capacitate de pe piaţa locală, iar cei aproximativ 2.700 de angajaţi livrau lunar câteva mii de astfel de produse, atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export.

În 2010, proprietarii Timpuri Noi - SIF Muntenia, Gheorghe Ionescu, Adrian Breazu şi alţi investitori - au vândut terenul de circa 5,1 hectare pe care era situată vechea fabrică din Bucureşti pentru aproape 35 de milioane de euro către Interprime Properties, o subsidiară a companiei Inter IKEA Centre Group, controlată de miliardarul suedez Ingvar Amprad, fondatorul afacerii cu mobilier IKEA. Cu banii luaţi pe teren, timpuri noi a achitat către bănci creditele pe care le avea în valoare de circa 20 milioane de euro, iar cu restul de bani a relocat fabrica din centrul capitalei în comuna Jilava, în urma unei investiţii de aproximativ 10 milioane de euro.

Suedezii de la IKEA vor să realizeze pe terenul fostei uzine Timpuri Noi o dezvoltare integrată, în cadrul căreia să se poată locui, lucra şi face cumpărăturile de strictă necesitate. IKEA a cumpărat în 2010 în schimbul a 35 milioane de euro fabrica Timpuri Noi, aceasta reprezentând una dintre cele mai mari sume investite în achiziţiile de platforme industriale de pe piaţa locală. Divizia imobiliară a retailerului suedez, Vastint România, a demarat proiectul imobiliar de la Timpuri Noi la începutul anului, având în proiect construcţia de clădiri de birouri cu câte zece etaje, cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi de birouri şi 3.000 de metri pătraţi de retail, cu termen de livrare al patrulea trimestru din 2016.

După finalizarea acestor dezvoltări, suedezii vor începe construcţia de clădiri rezidenţiale. În momentul în care spaţiile primelor două clădiri de birouri vor fi închiriate complet, ar putea genera venituri anuale de aproximativ 5 milioane de euro pe an, potrivit ZF.

Urmărește Business Magazin

/cover-story/pariul-de-35-de-milioane-de-euro-al-suedezilor-de-la-ikea-compania-vrea-sa-dezvolte-un-centru-cu-locuinte-birouri-si-zona-de-cumparaturi-14694567
14694567
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.