Are 32 de ani şi a părăsit România pentru visul din Dubai: "Este ţara unde totul este la superlativ"

Autor: Dorin Oancea Postat la 21 octombrie 2013 6441 afişări

La 32 de ani, Alexandru Ionescu Coşbuc este unul dintre cei mai tineri executivi ai producătorului autohton de software şi servicii Siveco.

Din poziţia de vicepreşedinte adjunct al diviziei international accounts and partners, Coşbuc este responsabil de conducerea biroului Siveco din Emiratele Arabe Unite. Totodată, executivul se ocupă şi de dezvoltarea proiectelor guvernamentale ale companiei în zona Golfului Arab. De acest colţ de lume se leagă de altfel şi cea mai grea perioadă din cariera sa. „Cel mai dificil moment a fost pentru mine extinderea internaţională în alte state din zona Golfului Arab, după Emiratele Arabe care sunt mai avangardiste„, povesteşte Alexandru Coşbuc. „Am mers mai departe şi am obţinut proiecte semnificative şi acolo, strategia noastră fiind să avem o referinţă importantă în zonă, anume Dubaiul", mai spune el.

Compania are inclusiv birou de reprezentare în Dubai, unde Coşbuc lucrează cu specialişti locali care vin în completarea echipei pe care o are în subordine, de 15 angajaţi, câţi compun departamentul international accounts and partners.

Extinderea în zona Golfului Arab face de altfel parte din strategia Siveco de creştere pe plan internaţional, în condiţiile în care anul trecut, din cifra de afaceri de 80 de milioane de euro a companiei, aproximativ 30% a provenit din exporturi.

Absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Bucureşti, al unui master în filozofie în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ şi al unui MBA la Tiffin University din statul american Ohio, Coşbuc şi-a început cariera chiar la Siveco în 2003. Şi-a completat educaţia prin intermediul mai multor programe de instruire urmate în perioada 2009-2011 la Harvard Business School şi Columbia University din Statele Unite ale Americii.

FUNCŢIE vicepreşedinte adjunct international accounts and partners

VÂRSTĂ 32 de ani

CIFRĂ DE AFACERI 2012 80 mil. euro

ANGAJAŢI 1.200


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/are-32-de-ani-si-a-parasit-romania-pentru-visul-din-dubai-este-tara-unde-totul-este-la-superlativ-11544801
11544801
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.