Bogdan Ciubuc a fost numit şef al diviziei de vehicule comerciale uşoare a Mercedes-Benz România

Autor: Razvan Muresan Postat la 06 iunie 2014 611 afişări

Bogdan Ciubuc a fost numit şef al diviziei de vehicule comerciale uşoare a Mercedes-Benz România

Piteşteanul Bogdan Ciubuc va conduce din luna iunie divizia de vehicule comerciale uşoare a Mercedes-Benz România, înlocuind-o pe Ioana Lemnaru, promovată la sediul de la Stuttgart al Daimler AG.

Bogdan Ciubuc are 35 de ani şi a fost până în prezent director de vânzări în cadrul departamentului vans. Bogdan Ciubuc lucrează pentru filiala locală a Mercedes-Benz din 2008, după ce anterior făcut vânzări în cadrul Trust Motors, importatorul mărcii de autoturisme Peugeot în România. Bogdan Ciubuc a trecut în echipa stelei cu trei colţuri în urmă cu şase ani, în funcţia de coordonator de vânzări, tocmai când piaţa auto locală avea să cunoască cea mai dificilă perioadă din ultimul deceniu. „Am trecut cu bine peste criza din 2008 când aveam stocuri foarte mari şi am ajuns astăzi să avem aceeaşi reţea de dealeri, deci fără să închidem vreunul. Al doilea rezultat este faptul că reuşim să ocupăm prima poziţie în piaţa de autovehicule comerciale uşoare din România de ani buni, deşi vindem un produs premium. Am reuşit să ne educăm clienţii să folosească produse premium pentru afacerile lor, ceea ce este foarte important pentru o piaţă ca cea din România”, spune Bogdan Ciubuc.

Bogdan Ciubuc se vede la 40 de ani tot lucrând pentru Daimler AG, însă nu exclude posibilitatea unei cariere internaţionale în cadrul producătorului Mercedes-Benz.


Bogdan Ciubuc face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 

Urmărește Business Magazin

/lideri/bogdan-ciubuc-a-fost-numit-sef-al-diviziei-de-vehicule-comerciale-usoare-a-mercedes-benz-romania-12710227
12710227
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.