Cele mai puternice femei din România: Manuela Necula, Ogilvy Group România

Autor: Anca Barbulescu Postat la 31 mai 2013 778 afişări

Manuela Necula spune că momentele dificile n-au fost neapărat legate de conjuncturi de business, ci mai curând de dezamăgiri la nivel uman, în afaceri.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

„Mi-a fost mereu mult mai uşor să trec peste o situaţie dificilă decât peste o dezamăgire venită din partea unui om în care mi-am pierdut încrederea. Din orice astfel de întâmplare am învăţat şi am mers mai departe.„ Tot ea spune că n-a avut niciodată o ţintă precisă în carieră. „Mi-am făcut meseria cu pasiune şi determinare, iar viaţa mi-a scos în cale oportunităţi pe care am avut curajul să le îmbrăţişez, chiar dacă uneori păreau extrem de riscante."

Născută într-o familie de comercianţi, Manuela Necula a crezut o bună perioadă că are aceeaşi vocaţie. S-a îndrăgostit însă de publicitate încă din anii facultăţii, când, în timpul unor burse de studiu în străinătate, a avut ocazia să lucreze în câteva agenţii din afară. La începutul facultăţii, Necula a optat pentru a se specializa în marketing, iar pe parcursul studiilor a primit o bursă în departamenul de marketing al unei bănci din Belgia. Faptul că i-a rugat pe reprezentanţii băncii să-i prezinte agenţia de publicitate cu care colaborau a fost momentul în care şi-a dat seama că acesta este domeniul în care vrea să lucreze. În România s-a angajat în momentul în care lanţul de restaurante Pizza Hut îşi pregătea intrarea pe piaţa locală şi căuta, printre altele, un manager de restaurant. A fost recrutată pe loc, în 1995, şi a intrat într-un sistem extrem de bine organizat, dar şi epuizant. Practic, lucra

într-o multinaţională.

Nu a durat foarte mult până când a început să primească oferte şi din partea altor companii. Alegerea pe care a făcut-o a părut la acel moment cel puţin ciudată, având în vedere că a renunţat la un post managerial pentru a se angaja într-o agenţie de publicitate pe o poziţie de entry level. Ca account executive la D’Arcy a început povestea Manuelei Necula în publicitate.

De aici, evoluţia sa a urmat paşii fireşti ai unei poveşti de succes, din 2005 ajungând să conducă operaţiunile grupului Ogilvy în România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicare.

1. Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?

Depinde mult de tipul de societate, iar cea românească nu e chiar foarte deschisă, din acest punct de vedere. Dacă privim topurile celor mai importanţi, celor mai admiraţi profesionişti, recunoscuţi de către comunitatea de business din România, observăm că femeile reprezintă procente între 15-20%. Foarte interesant e însă faptul că primele poziţii din aceste topuri sunt de multe ori deţinute de femei, în industrii extrem de competitive. Evident că e posibil. Şi e la fel de evident că nu e uşor.

2. Branduri preferate.

Dries Van Noten, Alexander Wang, Isabel Marant, Ann Demeulemeester.


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-manuela-necula-ogilvy-group-romania-10913933
10913933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.