Lideri pentru viitor

Autor: Ioana Matei Postat la 01 noiembrie 2021 276 afişări

Lideri pentru viitor

„100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA” este singurul anuar al Business MAGAZIN organizat sub forma unui clasament, în care criteriul de departajare este poate cel mai subiectiv „activ” al unei persoane: imaginea. Fiindcă vorbim despre un clasament atât de subiectiv, primim în continuare foarte multe întrebări legate de felul în care se realizează acesta. Încercăm să răspundem la o parte dintre acestea. Proiectul a fost gândit de la început cu scopul de a arăta că reuşita în business ţine mai ales de impact şi inspiraţie, de oamenii care conduc businessurile din România şi de felul în care pot ei să influenţeze în bine alţi tineri antreprenori şi manageri aflaţi la început de carieră, practic cele două lumi în care este construit şi  universul Business MAGAZIN. 

În 2010, la prima ediţie a proiectului, voturile se realizau prin trimiterea solicitărilor prin e-mail, de către fiecare membru al echipei Business MAGAZIN, bazei de contacte formate din CEO şi antreprenori avute la îndemână de fiecare redactor. Încă de pe atunci, fiecare votant avea opţiunea să voteze 10 dintre directorii executivi sau fondatorii de companii pe care îi admiră de pe piaţa locală, astfel încât să acumulăm un număr suficient de voturi pentru stabilirea unui clasament format din 100 de nume. Ulterior, voturile erau înregistrate într-o bază de date Excel de către redacţie şi stabilit clasamentul final. În urmă cu doi ani însă, am realizat că echipa Business MAGAZIN este mult prea mică pentru amploarea tot mai mare a businessului din România, pentru efervescenţa cu care apăreau businessuri noi, pentru geografia investiţiilor străine sau pentru numele noi de executivi care apăreau la conducerea companiilor din România. Prin urmare, am decis să „democratizăm” voturile admiraţiei printr-o colaborare cu platforma Undelucram.ro, care ne ajută, pe de o parte, să avem acces la o bază de votanţi mai mare, precum şi prin faptul că oferă antreprenorilor sau managerilor din orice zonă a ţării, celor la care noi nu am avut acces până acum, de a-şi manifesta admiraţia faţă de colegii din mediul de afaceri. Totodată, am deschis astfel lista nominalizărilor către toţi liderii afacerilor din România – prin intermediul platformei, au putut fi votaţi şi manageri care nu apăreau în lista de nominalizări construită de noi.

Chiar dacă am trecut de la 500 de voturi, la aproximativ 6.000 anul acesta, clasamentul, per ansamblu, nu a suferit schimbări fundamentale faţă de anii anteriori – urcările, coborârile, noile intrări din catalog păstrându-şi fluiditatea din anii anteriori. Au existat însă şi câteva excepţii, iar de departe, cea mai mare surpriză, a fost urcarea în clasament cu 49 de poziţii a lui Marco Hößl, CEO al Kaufland România, până pe primul loc. Cel mai admirat CEO din România în anul 2021 ne-a surprins chiar şi pe noi, redacţia Business MAGAZIN, care nu am mai văzut o astfel de urcare încă de la lansarea acestui proiect. Ne e greu să vă spunem motivul exact al acestei ascensiuni, dar uitându-ne la pagina de LinkedIn a lui Marco Hößl, putem să aducem câteva argumente. Admiraţia, am constatat de-a lungul anilor, este influenţată de reputaţia pe care şi-o construiesc (sau nu) unii manageri, de evoluţia companiei, de rezultate, de inovaţii, de acţiunile care diferenţiază un CEO de alţii, de networking, de implicarea lor în probleme ale societăţii româneşti şi, mai nou, se pare că şi de felul în care ei sunt percepuţi pe reţelele de socializare, fie acestea profesionale sau nu. Marco Hößl pare că a „bifat” toate aceste aspecte. În plus, domeniul pe care el îl reprezintă a fost unul dintre cele mai dinamice în contextul atipic pe care îl traversăm. Şi mai regăsim la el un tipar pe care l-am întâlnit anterior în rândul celor mai admiraţi CEO din România: un expat bine adaptat la viaţa românească de aici, care pare să se bucure de aceasta şi să vorbească despre ea în numeroase apariţii publice. Un tipar care s-a mai regăsit în rândul unui singur expat care a condus clasamentul, vreme de două ediţii la rând: Stevan van Groningen, CEO şi preşedinte al Raiffeisen Bank.

Cum am mai spus-o şi în alţi ani, fiecare ediţie a catalogului reprezintă o colecţie de modele demne de urmat – în business şi nu numai. Şi, pentru că ne-am săturat cu toţii de vremurile pe care le traversăm, am invitat aceste modele să ne spună care sunt priorităţile lor pentru viitor, astfel încât să ne proiectăm şi noi deja imaginea, mai optimistă, asupra economiei de mâine.

Ioana Matei este editor Business Magazin

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.