Managerul responsabil de calitatea reţelei Orange în România

Autor: Razvan Muresan Postat la 24 octombrie 2014 400 afişări

Ştefan Slavnicu are o carieră de 14 ani în cadrul companiei şi a ocupat funcţiile de network expert, core network manager şi head of infrastructure expansion.

Managerul responsabil de calitatea reţelei Orange în România

Ştefan Slavnicu are o carieră de 14 ani în cadrul companiei şi a ocupat funcţiile de network expert, core network manager şi head of infrastructure expansion. Din poziţia de CTO, unde o înlocuieşte din acest an pe Mădălina Suceveanu, Ştefan Slavnicu va crea şi se va asigura de implementarea corectă a strategiilor şi a politicilor tehnice, asigurând calitatea reţelei şi susţinând strategia generală a companiei. “O decizie importantă a fost aceea de a trece pe o poziţie de senior management şi mă bucur că am luat această decizie. Deşi am ieşit din zona de confort, am reuşit să îmi lărgesc considerabil orizontul tehnic”, explică managerul. Responsabilităţile sale actuale au în prim-plan menţinerea unei reţele de telecomunicaţii performante şi eficiente pentru viitor, focusul din ultima perioadă fiind “oferirea tehnologiei 4G către clienţi la standarde înalte”.

Ştefan Slavnicu a absolvit un program EMBA în cadrul Maastricht School of Management din Olanda, precum şi un program de doctorat în telecomunicaţii în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Peste cinci ani vrea să activeze tot într-o poziţie de top management în domeniul telecomunicaţiilor.


Ştefan Slavnicu face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/managerul-responsabil-de-calitatea-retelei-orange-in-romania-13452342
13452342
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.