Femeile il iubesc pe Almodovar. Si, la randul sau, cel mai provocator regizor spaniol de la Luis Bunuel incoace, le adora. Homosexual declarat, controversatul Pedro Almodovar nu se ascunde in spatele identitatii sale sexuale, ci cauta sa  provoace in permanenta, creand o spectaculoasa galerie de personaje feminine si roluri emotionale.

Almodovar sau l’enfant terrible al cinematografiei

Laureat la toate festivalurile internationale, nominalizat pana la epuizare si respectat in tara natala ca regizorul secolului 21, Almodovar ar merita un  premiu special pentru rolurile seducatoare create pentru si despre femei. Provocarea majora a filmelor sale sunt "femeile" lui Almodovar sau "almodivele", dupa cum le-a numit delicios de simpatic criticul de film Alex Leo Serban. Pentru cel mai cunoscut specialist de film de la noi, "asa cum unii artisti s-au nascut pentru a dezbraca Femeia, Almodovar s-a nascut pentru a O imbraca. A O imbraca in rosul languros al ecranului panoramic, in muzica grea a chitarilor & viorilor si in stiletele stilului sau unic, inconfundabil."

E suficient sa ne-o imaginam pe Penelope Cruz in rol de stareta lesbiana dependenta de heroina ca sa elucidam misterul ce sta la baza filmografiei sale: personaje feminine ce nu suporta comparatie pentru ca se afla la granita dintre normalitate si patologie. Sau poate doar la sursa imaginatiei unui regizor neconventional, crescut intr-un mediu sufocat de dragostea femeilor din jurul sau. Acesta a ales sa le ofere un tribut pe masura: o forma de arta care se declina prin farmec, putere si fragilitatea destinelor imposibile, exceptii de la regula sociala a convenientelor.

Fara dubiu, Almodovar simte. Si nu oricum. Gandeste masculin, dar simte feminin. In cuvintele lui Leo Serban, "Pedro da pe-afara de creativitate, iar in filmul sau – primul sau film! -, "gagicile" vor practica amorul liber, amorul "alternativ" isi vor cultiva – cu amor – marijuana pe balcon". Subiectele sale "cuminti" (prietenia, pasiunea, singuratatea), dar si cele ultragioase sunt ilustrate cel mai bine prin personajele sale feminine. De aici, amantele decazute, sotiile infidele sau razboinice, lolitele incepatoare, prostituatele decavate descoperind mantuirea, travestitii cu roluri incerte, pline de violenta si ingenuitate.

Barbatii: necesari, dar dispensabili

Mujeres al borde de un ataque de nervios, Volver, Carne tremula, Todo sobre mi madre sunt filme ce construiesc un univers infricosator, dar familiar. Chiar daca scrise si gandite pentru femei, filmele sale nu resping ecourile masculine. Pragmatismul, arta de a supravietui intr-o lume dominata de barbati, incapacitatea de a comunica cu cei pe care ii iubesti sunt semne ale luptelor acestor femei. Dispretuind morala conventionala, Almodovar propune o lectie mai apropiata de sufletul incercat al femeii. Barbatii din Mala Education apar in toate filmele ca o prezenta constanta a elementului perturbator din universul feminin. Inutili sau chiar perculosi, ei nu au acces la aceasta lume feminina si, lucru bizar, nici nu ti-ai dori sa-l primeasca. Volver este exemplul tipic pentru "incompetenta" masculina, chiar daca neintentionata. Filmul descrie o lume a femeilor care se sprijina, se ajuta, se cearta, mereu sigure de existenta si de rolul pe care si l-au asumat fara partenerii lor masculini. Pentru Leo Serban, Volver este cel mai bun film al maestrului spaniol "de la Femei in pragul unei crize de nervi  incoace – si asta inseamna deja 17 ani ! Numai Almodovar putea sa duca la capat o poveste in asemenea grad neverosimila, in care melodrama se culca cu sora ei mai mica, telenovela, in patul unui thriler-in-serie. »

Explorand si sarbatorind relatiile complexe intre femei, Almodovar propune o lectie de moralitate, mai degraba decat una de gen. Femeile nu sunt cu nimic mai bune decat barbatii. Ele doar se descurca mai usor si au o rezistenta mai mare in fata unor conflicte care le submineaza convingerile. Cecilia Stefanescu, scenarist si autoarea best-sellerului Legaturi bolnavicioase, remarca la aceste femei tocmai salbaticia lor seducatoare: "Daca femeile lui Antonioni erau ca niste frumoase salbaticiuni, pe care barbatii le vanau continuu, la Almodovar, desi la fel de salbatice, ele sunt diferite: mereu victime ale unor pasiuni sangeroase, figuri nevrotice gata sa se lase prada crizelor, cadavre de lux".

Ladies and gents, Penelope Cruz

In lunga lista a iconografiei feminine initiata de Anna Magnani si completata de Joan Crawford sau Sofia Loren, Penelope Cruz ramane actrita fetis a lui Almodovar. Pentru urmatorul sau film, Penelope a spus "da" inca o data, lasandu-se pe mainile unui regizor care a reusit sa-i creeze un rol pe masura talentului ei si o imagine autentica, departe de bravada ieftina dar sexy de la Hollywood. Mult mai expresiva decat o pretty woman a la Hollywood, Cruz este remarcabila in Volver: viguroasa, volatila, voluptuoasa, o Sofia Loren a timpurilor noastre, o bomba sexy adorata de camera pozitionata cu indrazneala printre decolteurile generoase si bluzele minuscule.

Numit cu ironie "un regizor al femeilor", Almodovar a demonstrat in nenumarate randuri ca se poate distanta de acest univers (Mala education fiind cel mai elocvent exemplu), dar nu doreste sa o faca. Sensibilitatea sa, profund efeminata, sparge granitele dintre sexe, genul fiind optional. Personajele lui Almodovar sunt din registre atat de diferite incat e greu sa gasesti alt numitor comun decat un spirit eliberator, la adapost de sensibilitatea exacerbata pe care cauta sa o extrapoleze. Chiar daca partinitor, aproape misogin prin atitudinea pe care o afiseaza fata de personajele sale, Almodovar nu se teme de reactiile nimanui. Nici de critici, nici de spectatorii mai slabi de inger. Ii place sa provoace si nu-i pasa ca trezeste opinii dure. Ba chiar si le doreste.

Costul autenticitatii

Pariul lui Almodovar pe roluri feminine riscante a functionat. Partituri remarcabile, actrite impecabile in interpretarea lor, forta de sugestie si un mesaj profund si plin de tandrete: iata ce traverseaza aceste filme. Volver, Habla con ella sau Todo sobre mi madre au aceeasi pasiune: femei luminoase, seducatoare prin puterea si atractia pe care o emit. Ca o coperta de revista glossy, care te provoaca si iti promite secrete spectaculoase, femeile lui Almodovar se joaca, te surprind, iti provoaca reactii. Orice se poate spune despre ele, mai putin ca te lasa indiferent.

Cand vorbesti de un film Almodovar, deja vorbesti de un brand. Personajele lui demimondene (transsexuali, travestiti, prostituate, junkies) transforma pasiunile excesive (subiectul preferat al lui Almodovar)  in material vizual pretentios, sofisticat, on the verge. Filmele sale sunt ca o supradoza. Te lasa epuizat, dar in transa. Si dureaza pana iti revii.

"Poate ca, in cel mai adevarat sens al filmelor lui Almodovar, Lydia (Hable con ella) le cuprinde pe toate celelalte femei – femeia aflata in coma, corpul inert de pe patul de spital, adorat si pangarit totodata, in fata careia Benigno se transforma intr-un "Alice" si intra printre coapsele ei intr-o adevarata tara a minunilor", crede Cecilia Stefanescu, referindu-se la cea mai emotionanta scena a  iubirii fizice  filmata vreodata ( incursiunea lui Benigno in pantecele Lydiei, esenta feminitatii universale).

"It costs a lot to be authentic" este o replica dintr-un film mai vechi al sau, dar care surprinde exact esenta creativitatii sale.

Un Oscar pentru Pedro

Universul feminin al lui Almodovar are toate coordonatele aduse la zi: de la isteria specifica femeilor la cel de-al saselea simt care le individualizeaza, acea intuitie care le face unice. Dar regizorul nu uita sa-si protejeze personajele. Filmul cu care a inregistrat primul succces, Mujeres al borde de un ataque de nervios subliniaza o mutare dinspre obsesia erotica a amantilor inspre interesul emotional declansat de relatiile dintre femei. Barbatii nu intervin in acest carusel de emotii, nu au intaietate, dar nici nu reprezinta un punct de interes. O caracteristica generala a semnaturii Almodovar este chiar obsesia fluiditatii sexuale. Personajele sale nu sunt exclusiv heterosexuale sau homosexuale, ci se definesc prin optiunile pe care le au intr-un context dat. Influenta cinematografiei nord-americane (John Waters sau Andy Warhol), precum si apropierile stilistice cu Hitchcock sau Douglas Sirk, fara a exclude sugestiile tematice din filme ca  All about Eve, A streetcar named desire, se regasesc in cel mai emotionant film al sau, Todo sobre mi madre, dar si cu ecouri in Habla con ella, cel mai metafizic film al sau, al carui scenariu a primit Oscarul in 2003.

Manifest impotriva silicoanelor

Lumea femeilor lui Almodovar este una a sentimentelor intense, a trairilor puternice si neconventionale ce duc iremediabil la incest, sinucidere, crima. Un element negativ le umbreste evolutia, un fel de "rau" interior sustinut de o maxima sensibilitate. Viata traita se vede pe chipul lor. Subtilitatea emotionala si constrangerile tehnice fac din personaje niste imagini atractive, seducatoare, in sens mai degraba uman, decat sexual.

Puterea de sintetizare a sufletului feminin este in stransa legatura cu respectul si admiratia declarate ale lui Almodovar pentru femei, in toata varietatea lor de roluri: vampe, isterice, mantuite, fidele, scorpii. Dar regizorul nu le cosmetizeaza, ci le prezinta fara prejudecati.

Femeile lui Almodovar nu se limiteaza la tipologii sau tipare rigide: tinere, batrane, puternice, fragile, fericite, disperate, confuze. Sustinerea tehnica, scenariul, decorurile, evolutia scenariala sunt indreptate spre un singur focus: relatiile dintre femei, modul in care se contureaza lumea lor unica. Independente in raport cu barbatii din viata lor, personajele jucate de Penelope Cruz, Carmen Maura sau Lola Duena exemplifica solidaritatea emotionala feminina. Dragostea traverseza labirintul complicat ce uneste vietile acestor femei: frustrarea dintre mama si fiica, lucrurile nerostite, dar mereu prezente, competitia invizibila dintre surori, durerea imensa a unei mame disperate.

Volver este un film despre placerea senzuala a culorilor, despre muzica sufletului si sentimentul de adoratie regizorala pentru femei puternice. In centrul fiecarei scene apare o pata de culoare rosie: o poseta, un ardei iute, o masina, un servetel plin de sange, o rochie, culoarea pasiunii, a mortii, a inimii, a registrului simbolic prin care Almodovar isi misca personajele. Viziunea sa este centrata pe culoare, asemeni unei femei atrase si fascinate de ce inseamna detaliu, secrete, voluptate.

Nici un alt director nu iubeste comunitatea de femei mai mult decat Almodovar, personajele sale fiind vibrante, exemple contemporane de femei reale, nu copiate din iconografia americana, un soi de Mala Mujer si nu o Wonder Women cu botox si silicoane. Femeia autentica, cu obsesiile si neincrederile ei, sex-appeal-ul si seductia fara granite care o caracterizeaza.

Iata ce iubeste Almodovar!