Dacă vă amintiţi, luna trecută făcea mare vâlvă şi isca proteste la Bucureşti şi la Londra documentarul ”Vin românii„ al unei televiziuni britanice. Business Magazin a ajuns la concluzia că unul din zece români ce pleacă legal în regat porneşte o afacere proprie, plăteşte taxe şi creează locuri de muncă şi valoare adăugată.

Şi de ce nu ar face-o, într-o lume globalizată; nu ştiu dacă va fi război mondial, din acela cu arme şi soldaţi şi tunuri şi avioane, dar ştiu că în lume se poartă deja războaie dure - unul este cel pentru resurse, apoi cel pentru banii investitorilor şi nu în ultimul rând cel pentru competenţe. România nu excelează la niciun astfel de capitol, nici la gestion-area resurselor, nici la atragerea investitorilor şi nici la atragerea sau păstrarea sau crearea de competenţe. Iar despre sprijinul antre-prenorilor, să spunem că există intenţii, dar stăm prost la finalizare.

Să trecem acum la ce se întâmplă la Londra: o tânără povesteşte că şi-a înfiinţat compania în zece minute, la ora 2 noaptea, pe internet, foarte simplu. Raportează la fisc o dată pe an, şi doar TVA se raportează trimestrial. ”Acasă, autorităţile vor să te prindă cu mâţa în sac, funcţionarii publici se simt frustraţi când trebuie să facă ceva pentru privat, îi fac pe oameni să se simtă datori că şi-au rezolvat problemele. În Marea Britanie, autorităţile tratează cetăţenii şi firmele ca pe clienţi şi se străduiesc să facă sistemul cât mai prietenos, ca să fie cât mai uşor şi comod pentru firme.„ Pentru comparaţie, sunt 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună, la Fisc, 379 de declaraţii, situaţii centralizatoare, jurnale, cereri, plăţi sau solicitări aferente anului în curs. Reducând un pic lucrurile la absurd, contribuabilul român stă aproape două luni la coadă la Fisc şi are de întocmit/plătit mai multe documente şi taxe decât sunt zile într-un an.

Economia românească are nevoie de investiţii, de locuri de muncă, de productivitate sporită şi de un mediu de afaceri prietenos, din care să dispară, printre altele, frustrarea de care vorbeşte tânăra antreprenoare. De o politică fiscală care să susţină dezvoltarea com-paniilor şi care să nu determine întreprinzătorii să se refugieze în evaziune; Consiliul Fiscal estima că evaziunea fiscală din munca la negru s-a dublat între 2007 şi 2013, de la 8 miliarde de lei la 16 miliarde de lei.

Unii îmi vor spune că există programe de sprijinire a tinerilor, de genul ”Primul loc de muncă„; astfel de programe or fi binevenite, în opinia unora, dar le văd ca pe nişte limitări, pentru că oferă nişte bani, pe o perioadă limitată de timp, şi nu ca un sprijin real - acesta nu implică bani, ci mai degrabă politici şi strategii pe termen lung şi bunăvoinţă. Avem nevoie de programe care să nu limiteze, ci să folosească talentul tinerilor, puterea lor de muncă şi de inovare. Trebuie să ne propunem să facem din România un loc unde oamenii vor să vină şi nu să rămână un loc din care oamenii vor să plece. Altfel, o să privim în continuare cum tinerii îşi înfiinţează companii în străinătate. Şi o să ne supărăm, mai mult sau mai puţin justificat, pe televiziunile străine.

Paul Neagu (1938 - 2004), cu a cărui lucrare ilustrez, a fost un artist născut la Bucureşti şi care s-a stabilit la Londra, fiind socotit unul dintre cei mai importanţi sculptori, după Brâncuşi; una din lucrările sale, ”Edgerunner„, este expusă în parcul londonez Owen’s Fields din cartierul Islington - un caz rarisim printre artiştii români.