Craciun fericit!

Ce avere are senatorul PSD Ovidiu Donţu, vizat în ancheta DNA privind atribuirea unor contracte

Autor: Tibi Bujdei Postat la 07 mai 2015 293 afişări

Senatorul PSD Ovidiu Donţu, vizat în ancheta DNA privind atribuirea unor contracte, alături de şeful CJ Suceava, Cătălin Nechifor, are împreună cu soţia şase apartamente în Suceava şi Botoşani, depozite bancare de 60.000 de lei şi 19.000 de euro, dar şi un credit de 15.000 de euro scadent în 2021.

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu deţine, potrivit declaraţiei de avere din iunie 2014, împreună cu soţia sa, patru apartamente în Suceava şi Botoşani, din care trei sunt moştenite, iar unul cumpărat prin vânzarea de părţi sociale ale unei farmacii, dar şi două microapartamente în Suceava, achiziţionate, unul cu credit în derulare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El mai are un depozit bancar de 19.047 de euro, un altul de 60.000 de lei, o asigurare de 2.229,19 lei şi certificate SAFI de 61,72 de lei, dar şi un credit de 15.000 de euro contractat în anul 2006 cu scadenţă în 2021.

Donţu deţine acţiuni la Apulum SA în valoare de 500 de lei şi la Bucovina Turism SA, în valoare de 100 de lei.

Ovidiu Donţu a încasat venituri anuale de 58.908 lei de la Senat.

Senatorul PSD Ovidiu Donţu este preşedinte executiv al filialei judeţene Suceava a PSD şi preşedinte al filialei municipale a partidului.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, procurorii au date că preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, ar fi asigurat sprijinul SC Transporturi Auto Botoşani pentru câştigarea contractului având ca obiect executarea lucrărilor privind modernizarea DJ 178 llişeşti - Ciprian Porumbescu, în valoare totală de 28.520.000 de lei, întrucât ar fi primit sume de bani de la Iulian Conţac, coordonator informal al societăţii.

În acest sens, susţin anchetatorii, Iulian Conţac le-ar fi oferit lui Cătălin Nechifor şi senatorului PSD Ovidiu Liviu Donţu, vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, suma de 20.000 de euro, pentru influenţarea membrilor comisiei de licitaţie în vederea acceptării ofertei SC Transporturi Auto SA Botoşani ca fiind cea mai avantajoasă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DONŢU,
DECLARAŢIE AVERE,
/actualitate/ce-avere-are-senatorul-psd-ovidiu-dontu-vizat-in-ancheta-dna-privind-atribuirea-unor-contracte-14223473
14223473
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.