IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Dacă eu sunt cea mai drăguţă persoană din lume, cine ce are de făcut ca să se ştie acest lucru? Dacă sunt un om superdeştept şi creativ, mai este nevoie să fac ceva ca planeta să ştie că eu exist şi pot avea utilitate?

Nu cred că s-a inventat disciplina managementul percepţiilor, dar un curs rapid inspirat din modelul „for dummies“ ar fi util. Îmi imaginez un manual subţire cu scris mare spaţiat la un rând şi jumătate, cu 3 paşi de identificat. Pasul 1: ce aş vrea să spună lumea despre mine când nu sunt prezent?, pasul 2: care sunt calităţile pentru care aş vrea să fiu (re)cunoscut?, pasul 3: trei acţiuni concrete pe care le fac în mod consecvent ca să susţin paşii 1 şi 2. Scriind, îmi dau seama că nici măcar nu este nevoie de manual, un slide este suficient. Gândind, îmi dau seama că acesta este un lucru intuitiv pe care fie viaţa te forţează să îl faci şi, dacă eşti responsabil şi prezent în viaţa ta, îl vei face, fie lenea şi comoditatea te conving că nu merită să îţi baţi capul cu lumea care oricum e rea şi nu pricepe nimic din bunele noastre intenţii.

Ce ar fi interesant despre disciplina managementul percepţiilor este că, spre deosebire de managementul altor tipuri de subiecte (cum ar fi conflictele, resursele, crizele, obiectivele), când treaba de făcut este despre administrare (cu ce ne confruntăm, ce ne propunem să realizăm, ce alternative avem, ce consecinţe pot avea deciziile noastre, cine ce face), când este vorba despre percepţii treaba de făcut este una mai subtilă, iar la întrebarea cine ce face răspunsul este că cel care întreabă are de făcut tot sau orice este de făcut. Managementul percepţiilor nu este doar despre o singură persoană, este despre toată lumea în legătură cu toată lumea.

Dacă vreau să se ştie sau să se spună sau să se vadă despre mine un anumit lucru, adică să creez o anumită percepţie, de fapt, a face managementul percepţiilor, înseamnă că mediul devine managerul meu, forţându-mă să am şi să fac acele comportamente care generează percepţiile potrivite (adică cele pe care eu mi le doresc). Desigur, există două tipuri de reacţii posibile: mă declar fiinţă liberă şi independentă şi nu mă interesează mediul cu presiunile lui, fie înţeleg paşii pe careîi am de urmat pentru a menţine percepţiile dorite şi acţionez în consecinţă, smerit, responsabil şi conştiincios.

Managementul percepţiilor este despre efort şi despre autodeterminare, nu este despre a-i face sau a-i determina pe alţii să facă ceva. Este despre a face chiar şi la infinit o acţiune (cu corecţiile necesare pe parcurs) până când ea este decodificată de ceilalţi aşa cum ne dorim, nu despre a ne supăra că lumea nu ne înţelege acţiunile prima dată când suntem neînţeleşi. În timp şi cu antrenament, se eficientizează efortul, însă crearea primelor percepţii necesită preocupare conştientă.

De ce sunt importante percepţiile? Pentru că ele creează realitatea în care funcţionăm şi performăm. Orice cred eu despre mine este complet nerelevant dacă fac abstracţie de ceea ce cred cei din jurul meu împreună cu care am de atins obiective sau de rezolvat probleme. Dacă mi se pare că sunt o fiinţă supercooperantă şi deschisă, nu ar fi rău să verific ce înseamnă acest lucru pentru cei cu care interacţionez. Nu de multe ori oamenii care se autopercep deschişi şi cooperanţi pot fi uşor directivi şi cam manipulatori.

Adesea managerii se declară foarte interesaţi să primească feedback, dar tot ei se declară mai puţin interesaţi să şi facă ceva cu el. Nu pot relaţiona bine cu cei din jur dacă ei au percepţia despre mine că aş fi o persoană dificilă până când nu înţeleg ce din comportamentul meu a format acea percepţie. Este foarte puţin probabil ca lumea să fie „rea“ sau să îşi formeze percepţii greşite (adică altele decât cele pe care eu le-aş dori), eu necontribuind cu nimic la asta. Dacă alţii mă percep tensionat sau stresat, oricâte motive aş avea să fiu astfel, o întrebare utilă poate fi cât de confortabil şi de energizat sau de motivat mă simt eu la rândul meu în interacţiunea cu o persoană pe care o percep tensionată.

Managementul percepţiilor este despre diversitatea celor din jur şi despre infinitatea abordărilor din care ar trebui să ştim cum să alegem abordarea cea mai potrivită interlocutorului. Tăria de a înţelege şi de a accepta percepţiile cu care ne confruntăm şi cu care suntem evaluaţi sau etichetaţi presupune o bună implementare a managementului percepţiilor. Dacă eu aş fi interlocutorul meu, mi-ar mai plăcea la fel de mult de mine? M-aş mai urma?