Pe când revista împlinea cinci ani, în octombrie 2009, un material care făcea lista celor mai importante articole pe care le publicase până atunci suna cam aşa: „BUSINESS Magazin la cinci ani – fiindcă orice publicaţie, la cinci ani de la apariţie, e într-adevăr la vârsta copilăriei, când învaţă să numere şi se ţine bine de ce-a învăţat”. Acum, BM nu mai e copil, e tânăr adult şi nici nu mai stă de bilanţuri prea detaliate, pur şi simplu fiindcă ar avea mult prea multe de enumerat, de amintit, de clasificat – şi n-ar avea timp destul, nu de alta, dar vine închiderea ediţiei şi un nou număr al revistei trebuie dat la tipar.

Faptul că BM poate spune şi acum că trebuie să trimită revista la tipar, într-o perioadă când puţine publicaţii care existau în 2004 mai au ediţie pe hârtie, e o victorie în sine. Cea mai importantă victorie e însă faptul că a izbutit să ţină constant steagul sus în presa de business timp de 20 de ani (and counting) şi a acumulat în paginile şi în arhiva sa o cronică vie şi unică a economiei româneşti din ultimele două decenii.

A fost probabil cea mai interesantă şi mai dinamică perioadă a evoluţiei noastre colective de după 1989: proaspăt devenită membră a NATO, România avea mari speranţe să adere la Uniunea Europeană şi încerca din răsputeri să se desprindă de moştenirea economică a trecutului, ca să se pregătească de aderare, apoi să valorifice cu toate resursele ei integrarea europeană, ca să recupereze enormele decalaje de dezvoltare faţă de vest, dar şi faţă de vecinii din est. Toate acestea s-au reflectat în paginile revistei, uneori ca nişte triumfuri mai mari sau mai mici, alteori ca nişte dureri de creştere ale unei ţări care voia întotdeauna mai mult şi mai repede decât izbutea să înfăptuiască.

Am prins atunci introducerea cotei unice, la 1 ianuarie 2005, cea mai mare revoluţie fiscală de până acum, şi efectele ei pozitive din primii ani, cărora avea să le facă bilanţul în 2010 o instituţie nouă şi inedită pe atunci, Consiliul Fiscal. Până acum, cronica vie a BM a acoperit mandatele a doi preşedinţi, 13 premieri şi un guvernator al BNR. Am prins crize de guvern, momentul aderării la UE, valul de emigrare accentuat după 2007, o criză financiară mondială, o pandemie, iminenţa şi apoi vecinătatea unor războaie.

Dar oricât de sonore ar fi numele lor pentru marele public, cele mai importante figuri care şi-au făcut loc în paginile revistei, iar uneori au acceptat pentru prima oară să apară astfel în public, au fost – şi sunt – cele ale antreprenorilor, investitorilor, managerilor şi corporatiştilor, bărbaţi şi femei, care au construit şi dus înainte capitalismul românesc, încăpăţânându-se să creadă, ca şi noi, în capitalul privat, în libera iniţiativă, în şansa României de a deveni o economie sănătoasă şi o forţă în businessul european.

Numele lor alcătuiesc galeria clasică a celor despre care de obicei ziariştii de business spun că, dacă ar fi fost la conducerea ţării, România ar fi dus-o mult mai bine. Aşa i-am urmărit pe oamenii care au adus în România afaceri noi, ca pionieri pe pieţele lor. Pe cei care au reuşit să pună pe picioare afaceri suficient de atractive încât să le vândă apoi investitorilor străini. Pe managerii români ajunşi în conducerea unor multinaţionale sau bănci din România şi din străinătate (da, inclusiv din Rusia). Şi pe cei care aveau atât de multe de spus despre experienţa lor ca manageri, încât discuţiile cu ei s-au transformat în evenimente ale revistei („Meet the CEO”).

Am urmărit ascensiunea tinerilor cu idei care au lansat primele afaceri din IT de la noi şi visau ca la 40 de ani să se retragă cu banii câştigaţi pe o insulă exotică, bând cocteiluri pe plajă (previzibil, nu s-a întâmplat asta, sunt şi azi tot în business). Am învăţat multe de la investitorii, managerii de fonduri, brokerii şi bancherii care au urmărit la prima mână banii care au circulat în economia ţării, an după an. Dar şi de la cei care au eşuat, uneori de mai multe ori, n-au reuşit să-şi ducă afacerile de familie mai departe sau au pierdut din cauza crizei ori a unei conjuncturi nefavorabile a pieţei lor.

Cine a citit revista a căpătat, cred, o idee mult mai clară despre sacrificiile enorme cu care s-au clădit toate afacerile respective, fie ele poveşti de succes sau lecţii despre eşec. Şi ştie şi cum, dincolo de numele de antreprenori, manageri şi analişti, la fel de importante pentru specificul capita­lismului românesc din aceşti ani s-au dovedit personajele colective care au făcut obiectul unora dintre cover story-urile despre „Personalitatea anului”: Căpşunarul (2007), Exportatorul (2010), Antreprenorul de origine străină – „Expantreprenorul“ (2012) sau Programatorul (2013), Consuma­torul (2017), Cel care are curaj să înceapă o afacere de la zero (2019), Angajatul remote (2020).

Şi tot în cover story-uri au fost surprinse toate marile tendinţe ori modelele de comportament specifice societăţii româneşti din toţi aceşti ani, cu impact direct asupra funcţionării economiei: marile privatizări ale vremii şi culisele lor (Petrom, BCR), descoperirea comerţului modern şi a low-costului, goana după creditele imobiliare şi apoi eforturile de a ieşi din criza îndatorării, multitaskingul, viaţa milenialilor, freelancingul şi munca de acasă, imprevizibilitatea economiei reflectată în „pariul pe curs” (estimările bancherilor şi analiştilor financiari despre cursul leului peste şase luni), noul val de imigranţi atraşi de România în ultimii ani, primul „unicorn” românesc, dar şi ascensiunea economică a unor oraşe şi migrarea spre provincie a celor sătui de Bucureşti. Nu-i puţin pentru primii 20 de ani ai revistei.

În ce mă priveşte, după 10 ani petrecuţi la BM, cred că nu-i parcurs mai instructiv pentru un ziarist decât să aibă parte de toate aspectele muncii jurnalistice, începând de la agenţia de presă, unde fiecare oră se măsoară în ştiri, urmând cu ziarul tipărit, unde ritmul e zilnic, apoi cu revista săptămânală, unde teoretic e timp mai mult să sapi după informaţie, s-o prelucrezi şi să-i gândeşti în detaliu toate contextele. Când am venit de la ZF la BM, în octombrie 2014, Fini (Cristian Hostiuc) a zis: „Eh, păi la voi e pension de domnişoare!”. N-a fost deloc aşa, dimpotrivă. Şi nu pentru că am fi fost puţini – echipa era suficient de mare şi cu aceeaşi cultură a muncii extrem de intense pe care o păstrează şi astăzi.

Numai că volumul de muncă se multiplicase ca prin farmec: părea că deodată nu mai aveai în grijă doar articolele şi domeniul tău, ci toată revista, de parcă toate paginile, toate sursele şi toate evenimentele ar fi devenit treaba ta, iar săptămâna ar fi fost prea scurtă. Informaţia economică are prin excelenţă caracter ciclic şi toate se repetă, ca raportările trimestriale sau epocile cu deficite mari urmate de corecţii, dar farmecul noutăţii n-a dispărut pentru noi şi cert e că n-aveai cum să te plictiseşti la BM. Nici sumarul nu era bătut în cuie: dacă apărea o tranzacţie suficient de importantă, inclusiv un cover story se putea schimba pe ultima sută de metri.

Iar munca practic nu se sfârşea niciodată: planuri de articole, glume şi încurajări schimbate pe mail în miez de noapte, weekenduri la redacţie ori în faţa calculatorului, uneori mai bine de 12 ore la paginare alături de redactorul-şef, de prima tehnoredactoare de atunci (prevăzută mereu cu căşti din care răsunau Nightwish, Angra şi multe alte asemenea), de redactorii care îşi apărau cu străşnicie fiecare frază din articol în faţa editorului, ba chiar uneori şi alături de oamenii de serviciu din clădire. Aşa erau primii ani la BM, pe care nu i-aş schimba cu nimic.

Am numai amintiri frumoase şi gânduri bune pentru toţi colegii cu care am avut bucuria să lucrez la BM, de la cei care dau viaţă şi acum revistei (Ioana M, Ioana M, Roxana, Camelia) şi până la cei care lucrează şi acum tot în presă ori comunicare (Ionuţ, Răzvan, Ana, Larisa), de la cei cu multe mailuri nocturne (Ioana U, Cătălin Ş, Mona, Bogdan P) şi până la cei mai matinali (Mihai, Laurenţiu, Loredana, Anca) şi până la cei care trăiesc azi în alte ţări (Dorin, Olga, Bogdan, Cătălin C). Îmi voi aminti mereu cu drag de cei care, din nefericire, nu mai sunt printre noi (Iuliana, Vali, Liviu).

Îi salut pe toţi antreprenorii, executivii, bancherii şi oamenii din comunicare cu care BM a conversat de-a lungul vremii. Dacă ar fi să aleg pe cineva care îmi vine în minte, ca un soi de simbol al întregii epoci reflectate în paginile BM, aş alege însă o persoană care, în plină criză financiară ce afectase puternic compania unde lucra, îmi spunea că abia când a fost la psiholog şi a început să facă kitesurfing şi-a dat seama cât de mult stres, furie şi epuizare acumulase fără să-şi dea seama, ce experienţă de trezire la realitate şi eliberare îi oferise criza şi cum s-au schimbat ulterior în bine relaţiile ei cu colegii şi cei din subordinea sa.

Povestea economiei româneşti de azi se clădeşte şi din rezilienţa acestor oameni, ca şi a multor altora care au crescut pe vreme de boom şi s-au maturizat pe vreme de criză. La fel cum s-a întâmplat şi cu BM, de fapt.

La mulţi ani!

A fost redactor-şef adjunct între 2004 şi 2014