Documentele Panama sau dovada că nu suntem toţi în aceeaşi barcă

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 10 aprilie 2016 977 afişări

Surprins, premierul islandez a încercat timid să construiască o explicaţie. O emoţie puternică i se citea pe faţă, şi se vedea că nu ştie ce să facă. Jurnaliştii au insistat cu întrebările, iar Sigmundur Gunnlaugsson şi-a dat arama pe faţă: s-a ridicat de pe scaun şi la început ezitant, apoi din ce în ce mai hotărât, s-a învârtit un timp prin cameră acuzând jurnaliştii că i-au întins o capcană. Apoi le-a dat înapoi microfonul şi a plecat. Pur şi simplu a plecat. Ce a urmat ţine de teatrul de comedie

Documentele Panama sau dovada că nu suntem toţi în aceeaşi barcă

Este vorba de înregistrarea unui interviu publicată pe 3 aprilie, ziua în care zeci de instituţii media din întreaga lume, coordonate de la Washington de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), au dezlănţuit un atac fără precedent asupra a sute de şefi de state şi de guverne, politicieni, oameni de afaceri, bănci şi personalităţi publice care fac afaceri, îşi ascund sau îşi protejează averile prin intermediul companiilor înfiinţate în paradisuri fiscale.

Aşa cum a încercat să explice şi Gunnlaugsson, „există utilizatori legitimi ai companiilor offshore“, se arată insistent pe site-ul ICIJ. Însă la astfel de vehicule financiare nu au acces decât cei cu bani mulţi şi de ele se folosesc adesea oameni care au ceva de ascuns. Suspiciunile de spălare de bani şi de evaziune fiscală sunt uşor de stârnit, mai ales când sunt implicaţi politicieni.

Gunnlaugsson este politicianul lovit până acum cel mai dur de scandalul provocat de dosarele Panama. În 2008-2011 Islanda a trecut printr-o  criză financiară cruntă care aproape că a adus-o în faliment. De vină au fost excesele şi manipulările făcute de cele mai mari bănci din ţară, la care premierul a deţinut active. Despre aceste active s-au interesat în interviu jurnaliştii, care participă la proiectul ICIJ. Criza financiară a provocat o revoltă în Islanda, iar autorităţile a trebuit să răspundă cumva pe măsura furiei populaţiei. Aşa că Islanda  a devenit singura ţară care a condamnat la închisoare bancherii implicaţi în criză. Societatea islandeză este una mică, democratică, informaţiile circulă rapid acolo, iar locuitorii sunt încă furioşi pe cei care le-au pierdut banii. După publicarea interviului şi a informaţiilor din dosarele Panama, mii de islandezi au ieşit în stradă cerând pielea premierului.

În alte ţări, lucrurile sunt mai calme, deşi există informaţii că politicienii de acolo sunt şi ei implicaţi în afaceri dubioase cu companii offshore. Aceasta pentru că unele guverne încearcă să cenzureze informaţiile scoase la lumină de investigaţiile ICIJ şi ale partenerilor săi, în timp ce altele încearcă să discrediteze sutele de jurnalişti implicaţi susţinând că ancheta ar fi foarte motivată politic, scrie revista Quartz.

Se poate spune că în Islanda scandalul l-a lovit direct în faţă pe premier. Oricine îi poate urmări reacţiile din acel interviu pe YouTube, iar islandezii ieşiţi în stradă sunt daţi ca exemplu de popor curajos şi care se implică.

În China, s-ar putea ca lumea să nu afle prea curând mare lucru despre legăturile pe care le-ar avea mai mulţi oficiali de top de acolo cu companii offshore prin intermediul membrilor de familie. Printre ei, potrivit dosarelor Panama, se numără preşedintele Xi Jinping şi fostul premier Li Peng. Beijingul a ales să cenzureze discuţiile online despre anchetă. Au fost şterse postările de pe platforma de microblogging Sina Weibo şi de pe WeChat. Căutările după cuvintele „Panama“ sau sunt complet blocate pe Weibo „în concordanţă cu legile, regulile şi politicile relevante“. Înainte ca agenţii de cenzură să înceapă să-şi facă treaba, discuţiile cu tema „documentele Panama“ de pe Weibo atrăseseră peste două milioane de vizualizări.

Instrucţiunile de cenzură de la biroul pentru internet al unui guvern regional cereau instituţiilor media locale să nu publice niciun material despre documentele Panama, considerate atacuri ale presei străine, potrivit China Digital Times, un website de ştiri pentru China. „Se va acţiona cu severitate dacă se va găsi vreun material din presa străină prin care se atacă China“, spun instrucţiunile. Tot China Digital Times arată că o altă directivă cere retragerea oricărui material despre presupusa avere pe care preşedintele Rusiei Vladimir Putin o are în paradisuri fiscale.

Însă media de stat poate acoperi subiectul documentelor Panama, dar fără a menţiona China. Şi nu îi este greu, având în vedere că scandalul îi zguduie şi pe liderii din lumea capitalistă, nu doar pe dictatori.  Agenţia oficială de ştiri Xinhua se concentrează pe Michel Platini, fosta vedetă de fotbal franceză, care se află şi în centrul scandalului de corupţie de la FIFA.

Într-un editorial publicat de tabloidul Global Times se susţine că astfel de scurgeri de informaţii sunt întotdeauna controlate de presa occidentală. „Informaţiile care sunt negative pentru SUA pot fi întotdeauna minimalizate, în timp ce expunerea lideri nonvestici, cum ar fi Putin, este exagerată.“ Concluzia Global Times este oarecum îndreptăţită de chiar acţiunile ICIJ. Pe site-ul pe care organizaţia îi enumeră pe liderii şi politicienii care au legături cu Mossack Fonseca nu figurează SUA (aşa cum nu figurează multe alte state).

Lipsa a fost explicată în multe feluri. Unii spun că datele nu au fost procesate complet, alţii că este posibil ca americanii să fi lucrat cu altă firmă, ceea ce este greu de crezut. S-a scris, de asemenea, că americanii s-ar putea să nu fi avut nevoie de Panama sau alte paradisuri fiscale deoarece SUA sunt un uriaş paradis fiscal. Delaware, Nevada şi Insulele Virgine Americane au taxe reduse şi legislaţie fiscală laxă (unele studii arată că SUA ocupă locul trei în topul mondial al popularităţii paradisurilor fiscale). S-a mai spus căICIJ filtrează informaţiile pentru a-şi acoperi finanţatorii – numele Soros este cel mai mult vehiculat în acest sens. În cele din urmă au început să apară şi date despre americani.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/documentele-panama-sau-dovada-ca-nu-suntem-toti-in-aceeasi-barca-15222712
15222712
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.