Pentru astfel de situaţii se pare că firmele de asigurări au găsit o soluţie: vânzarea poliţei de asigurare unui prieten sau unui străin, la fel cum se întâmplă în cazul unei maşini, al unei bărci sau al unei case. În tranzacţii numite în Statele Unite „viatical settlement“, pentru pacienţii aflaţi în faze terminale de boală, sau „life settlement“, pentru restul oamenilor, persoanele care îşi vând asigurarea de viaţă primesc imediat o sumă de bani în numerar.

Ce părţi ale corpului au ales să-şi asigure vedete precum: Madonna, Heidi Klumm sau Jennifer Lopez - GALERIE FOTO

Cumpărătorul, în schimb, devine beneficiarul poliţei şi plăteşte primele până la decesul persoanei asigurate.

Într-o astfel de situaţie se află, potrivit New York Times, şi americanul Ruben Robles. „Tu vezi luminiţe?“, l-a întrebat Ruben pe fratele său Mark, în 2007. Strălucitoare, în formă de stea şi albe, luminiţele dansau în faţa ochilor săi pe când şofa, făcea cumpărături sau când îşi hrănea pisicile. Pentru că Mark nu vedea nimic, Ruben a mers la medic, care a crezut că viziunile acestuia sunt provocate de stres.

Ruben conducea la vremea respectivă o agenţie de recuperare a datoriilor în Los Angeles, programul de muncă era lung, iar datornicii reticenţi. Câteva săptămâni mai târziu, Ruben a început să sufere de crize. A mers la alt medic, a făcut un RMN, care a scos la iveală o tumoare în lobul frontal al creierului. Diagnosticul a fost cancer cerebral. La 36 de ani, lui Ruben i s-a spus că nu va apuca a 38-a aniversare.

Îngrozit, Rubles a spus că s-a gândit permanent la Dumnezeu. Dar criza sa era atât practică cât şi existenţială. În următorul an şi jumătate, chirurgii l-au operat de trei ori pe creier şi au extirpat cât au putut de mult din tumoare. În urma operaţiilor, Robles abia mai poate merge şi vorbi. A închis firma de recuperare a datoriilor. Soţia l-a părăsit şi Robles, care are nevoie de ajutor permanent, s-a retras în apartamentul mamei sale.

Facturile medicale erau în creştere, iar Robles, deşi avea încredere că Dumnezeu va avea grijă de el după moarte, avea între timp o nevoie imediată, disperată, de bani.

Ron Escobar, un prieten apropiat al său, a mers atunci la Carole Fiedler, un expert în asigurări. Fiedler a văzut că Robles nu are o casă de vacanţă de vânzare sau acţiuni Google, ci o asigurare de viaţă de jumătate de milion de dolari.

Asigurarea de viaţă ar trebui în mod normal să fie în beneficiul soţului supravieţuitor sau al moştenitorilor, nu să îi servească pe titulari. Dar Fiedler, care deţine o firmă numită Innovative Settlements, ştia că o poliţă de asigurare poate fi revândută ca orice alt activ, precum o maşină, o barcă sau o casă.

Robles nu mai putea să îşi câştige existenţa în modul tradiţional, dar, pentru investitorul potrivit, moartea sa iminentă valora foarte mult.

Vânzarea vieţii sau a unei case pot avea mai multe în comun decât s-ar crede. Posibilii cumpărători fac cercetări şi efectuează inspecţii. Există oferte şi contraoferte, până când vânzătorul acceptă una dintre ele. Vânzătorul nu renunţă literalmente la viaţă, desigur, ci la poliţa de asigurare. Distincţia este însă aproape inexistentă, având în vedere că valoarea de vânzare este legată de o estimare rece a duratei de viaţă a vânzătorului.

În cazul poliţei lui Robles, şi-a exprimat interesul o companie din Georgia, Habersham Funding. Escobar i-a trimis şase cutii cu documentele medicale ale lui Roble, în total mii de pagini. Firma le-a analizat şi le-a trimis şi la o companie specializată în analiza speranţei de viaţă. Rapoartele au confirmat prognosticul pesimist că Robles mai are mai puţin de doi ani de viaţă. Fiedler a încercat la rândul ei să convingă firma Habersham că Robles bate la uşa morţii. Cu cât mai repede se producea decesul său, cu atât mai puţine poliţe mai avea de plătit cumpărătorul, iar câştigul său ar fi fost mai mare.

Habersham a făcut o primă ofertă de 250.000 de dolari. „Trebuie să ne daţi mai mult decât atât“, a spus Fiedler în timpul negocierilor. „Omul ăsta este grav bolnav!“ Compania a oferit în cele din urmă 305.000 de dolari, iar Fiedler a acceptat. Profitul cumpărătorului este 500.000 de dolari, respectiv valoarea poliţei, minus suma de 305.000 de dolari şi poliţele care mai sunt de plătit.

Escobar, între timp, a sperat că prietenul său poate contrazice prognosticul sumbru. „Uite, ei pariază că vei muri. Tu pariezi că vei trăi“, i-a spus el.

Să pariezi că cineva va muri pare atât de sinistru încât este greu de crezut că practica este legală. Sigur, oamenii dau mulţi bani pe poliţele de asigurări de viaţă, aşa că acest fapt le poate da dreptul să le şi vândă. Dar libertăţile în domeniul proprietăţii nu sunt nelimitate, în special în probleme legate de viaţă. Posesia şi controlul asupra propriului corp sunt un drept fundamental. Dar acest drept nu a împiedicat interzicerea prostituţiei, vânzările de organe sau serviciile oferite de părinţi surogat în schimbul unor sume de bani.