În SUA, trăiau într-un mic apartament cu două camere obţinut prin intermediul asistenţei sociale americane şi se întreţineau din salariul de babysitter al mamei şi din banii pe care Jan Koum îi primea ştergând podelele într-un magazin alimentar. Odată cu diagnosticarea mamei sale cu cancer, au început să trăiască amândoi din banii primiţi de la statul american. De cele mai multe ori un copil problemă la şcoală, Koum a fost însă un elev autodidact, care a învăţat singur programare împrumutând cărţi uzate pe care le returna după ce le studia. După liceu, s-a înscris la universitatea de stat americană San Jose şi a lucrat în paralel ca security tester în cadrul E&Y. În 1997, l-a întâlnit pe Brian Acton, al 44-lea angajat al Yahoo, care inspecta sistemele de advertising ale companiei. Acton l-a inspirat pe Koum să se angajeze, şase luni mai târziu, la Yahoo ca inginer de infrastructură. Fiind student, când a primit un telefon de la cofondatorul Yahoo, David Filo, a fost mustrat că nu se află în birou. ”Uram şcoala oricum„, a declarat Koum într-un interviu acordat presei internaţionale, prin urmare a renunţat.

Jan Koum s-a apropiat de Brian Acton, iar în 2007 cei doi au părăsit compania şi şi-au luat un an liber pentru a se relaxa, călătorind în America de Sud. Au aplicat apoi pentru locuri de muncă la Facebook şi au fost respinşi. În ianuarie 2009, Koum şi-a cumpărat un iPhone şi a înţeles că App Store-ul, care pe atunci avea şapte luni, urma să evolueze spre o nouă industrie de aplicaţii. L-a vizitat pe Alex Fishman, un prieten rus care obişnuia să invite oameni din comunitatea rusească la el acasă, şi a discutat cu el ore întregi despre dezvoltarea unei noi aplicaţii. Le-a venit astfel ideea dezvoltării unei agende telefonice care să prezinte statusul persoanelor din listă.

A înregistrat WhatsApp Inc. în California, iar la început aplicaţia se bloca des. Când Fishman şi-a instalat aplicaţia pe propriul telefon, a observat că doar câţiva prieteni ruşi o foloseau. Nemulţumit de rezultate, Koum voia chiar să renunţe şi a început să îşi caute de lucru. Ajutorul a venit de la Apple odată cu lansarea notificărilor push din iunie 2009, care le permiteau utilizatorilor să fie anunţaţi chiar şi atunci când nu foloseau aplicaţia. Odată cu schimbarea statusului, toţi din agendă erau anunţaţi prin notificări push. Koum a realizat, urmărind schimbarea statusurilor, că a creat fără să vrea un serviciu de transmitere de mesaje şi a dezvoltat astfel WhatsApp 2.0, axată pe această componentă.

În octombrie, Acton a convins cinci prieteni de la Yahoo să investească 250.000 de euro în afacere, iar ca răsplată a primit statutul de cofondator şi acţiuni în companie. Primul lor birou a fost un depozit părăsit, unde lucrau pe mese de la Ikea şi erau nevoiţi să se acopere cu pături din cauza temperaturii scăzute, însă WhatApp îşi creştea veniturile treptat, cu aproximativ 5.000 de dolari pe lună, suficient astfel încât să îşi acopere costurile. Până la începutul lui 2011, WhatsApp se afla în topul primelor 20 de aplicaţii din App Store şi atrăsese atenţia investitorilor de capital. Jim Goetz, partener la compania de investiţii Sequoia, a investit 8 milioane de dolari în finanţarea proiectului, după ce a promis că nu va impune modele de advertising companiei.

În 2013, după ce numărul de utilizatori de WhatsApp ajunsese la 200 de milioane, WhatsApp a mai primit 50 de milioane de dolari de la Sequoia, valoarea companiei ridicându-se astfel la 1,5 miliarde de dolari. Sediul companiei a fost mutat din depozitul vechi într-o clădire nouă din sticlă pe care, la fel ca în depozit, nu există niciun semn care să indice birourile WhatsApp. ”Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să existe un indicator. Ar fi doar un boost de ego, ştim cu toţii unde lucrăm.„ După cumpărarea de către Facebook, Koum a primit un post de director în consiliul de administraţie al companiei care operează cea mai mare reţea de socializare din lume, cu peste 1,2 miliarde de utilizatori.