Tema publică a acestor zile este votul dat de Austria, de guvernul de la Viena (preşedintele Austriei nu susţine acest vot), împotriva aderării României la Schengen, ceea ce a declanşat un val de proteste publice la adresa austriecilor nu numai în România, ci şi în Europa.  

La Bucureşti toţi şi-au reamintit că Petrom, rezervele de petrol şi gaze au fost date austriecilor de la OMV, că am privatizat BCR cu Erste sau că am dat celebra Bancă Agricolă către Raiffeisen. Toţi şi-au amintit că pădurile sunt tăiate de grupul austriac Schweighofer, că piaţa de asigurări este controlată de grupurile austriece, că unii dintre cei mai mari constructori, Strabag şi PORR, ne fac autostrăzile şi drumurile etc.

Toată lumea vorbeşte despre profiturile pe care le fac austriecii în România, pe care le transferă cu diplomatul la Viena, ca acum 100 sau 150 de ani, plus de profiturile transferate neoficial prin preţurile de transfer. Ca să nu mai vorbim de petrolul care este transportat cu vagoanele la Viena.

Ca represalii politice, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria, a fost rechemat în ţară, iar autorităţile române susţin că relaţiile diplomatice cu Viena se vor reduce de acum încolo la nivelul însărcinatului de afaceri român în capitala Austriei. Cu această ocazie aflăm cine este.

Preşedintele Iohannis, care este principalul responsabil de politica externă a României, regretă decizia luată de Austria. Dar Iohannis a forţat votul în JAI (Comisia de Afaceri Interne de la Bruxelles), deşi ştia că guvernul de la Viena va vota împotriva aderării. Conform informaţiilor vehiculate public, austriecii au oferit României câteva alternative, ca să nu forţeze acest vot. Dar Iohannis a mers înainte cu votul, prin ministrul de interne Lucian Bode, aflat în comisia JAI, şi a pierdut.

Dacă dăm la o parte partea politică şi trecem la partea economică şi de business, ne-am trezit cu un val negativ de indignare şi de represalii economice.

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL - partid care asigură guvernarea - şi europarlamentar, a cerut public boicotarea băncilor şi companiilor austriece din România, a cerut chiar ca instituţiile de stat, companiile de stat să-şi mute conturile de la băncile cu capital austriac.

După ce a rezolvat criza de la Craiova, Mihai Rotaru, enigmaticul patron al echipei de fotbal CSU Craiova, a ieşit public să-şi arate indignarea faţă de decizia austriecilor, susţinând că-şi va muta conturile de la Raiffeisen, că nu va mai alimenta de la OMV Petrom şi că echipa nu va mai face cantonamente în Austria. Cred că a vorbit mai mult despre politică într-o zi decât a vorbit despre fotbal în ultimii cinci ani. El a îndemnat şi celelalte cluburi să facă ceea ce va face el, adică să boicoteze băcile şi companiile austriece care sunt în România.

În ultimele trei zile au apărut mai mulţi antreprenori, patroni sau manageri români care au anunţat public să sunt indignaţi de decizia Austriei şi că vor boicota tot ce are în spate origine austriacă. Un asemenea demers public (sper că va fi urmat şi de boicotul practic, nu numai de declaraţii) nu am văzut demult, sau chiar niciodată în România.

Este bine că opinia publică protestează, este bine că antreprenorii şi patronii români iau atitudine sau că guvernul de la Bucureşti îşi arată indignarea, ceea ce arată că nu ne mai lăsăm călcaţi în picioare după ce le-am dat resursele ţării şi ei au făcut profituri imense în România în timp ce au ţinut ţara în subdezvoltare!!!

Cu riscurile de rigoare, eu vin cu altă perspectivă a acestui boicot declarativ şi cu o concluzie.

1. Dacă ai banii în depozite la BCR, Raiffeisen, care controlează un sfert din piaţa bancară, poţi să le muţi imediat la o altă bancă. Dacă eşti o persoană fizică, transferul se poate face instantaneu. Dacă eşti o companie, s-ar putea să înceapă problemele, pentru că trebuie să îndeplineşti mai multe condiţii.

2. Dacă depozitele bancare sunt folosite ca garanţii, nu poţi să le muţi aşa uşor.

3. Dacă eşti o companie şi ai credite luate de la cele două bănci, ca să-ţi muţi conturile şi operaţiunile trebuie să rambursezi împrumuturile sau să le refinanţezi la o altă bancă. Este puţin probabil ca o companie să aibă bani lichizi acum, în aceste vremuri de criză, astfel încât să-şi ramburseze creditele.

4. Dacă eşti o companie şi ai credite, trebuie să găseşti o altă bancă ca să-ţi refinanţeze împrumuturile. Iar aici încep să apară problemele. S-ar putea să nu îndeplineşti condiţiile de la noua bancă pentru a avea acces la un credit. Fiecare bancă are propriile condiţii de creditare şi de acceptare de clienţi, iar piaţa românească este destul de restrictivă. Numai o treime din firmele din România sunt bancabile, iar 99,9% din aceste firme sunt româneşti. Companiile austriece care rulează afaceri în România prin intermediul celor două bănci sigur nu-şi vor muta conturile.

5. Dacă vrei să-ţi muţi conturile la o bancă cu acţionariat românesc – Banca Transilvania, CEC Bank, Eximbank şi Banca Românească – trebuie ca şi acea bancă să te accepte.

Dacă aduci depozite, adică lichiditate, te acceptă fără niciun fel de probleme. Dar dacă ai nevoie de credit ca să-ţi refinanţezi împrumuturile la BCR sau Raiffeisen, s-ar putea să intervină nişte probleme mai mari. Poate aceste bănci româneşti nu au lichiditate suficientă pentru a refinanţa sau a acorda noi credite. În acest moment piaţa este extrem de strânsă, iar creditele se dau foarte greu din motive de lichiditate şi de costuri.

Al doilea motiv ţine de capital, respectiv aceste bănci trebuie să aibă capital suplimentar pentru a da credite sau a refinanţa altele. Până una alta, toate băncile din România, inclusiv cele româneşti dar şi cele austriece, au mari porbleme cu scăderea valorii titlurilor de stat româneşti, ceea ce înseamnă că trebuie să acopere diferenţa din capital.

În acest moment capitalul este foarte scump şi greu de găsit. Din cauza costurilor mari, Banca Transilvania a amânat pentru anul viitor emisiunea unor obligaţiuni speciale, care ar fi incluse în capital. CEC Bank a crescut foarte mult în ultimii trei ani şi, ca să crească în continuare, adică să dea credite, are nevoie de capital suplimentar, pe care Ministerul Finanţelor, ca acţionar unic, s-ar putea să nu-l aibă. Iar dacă CEC iese pe piaţă prin obligaţiuni speciale, care să fie incluse în capital, în acest moment costurile sunt foarte mari.

6. Romgaz, o companie controlată în proporţie de 70% de stat prin Ministerul Energiei, tocmai a prelungit nişte linii de finanţare cu BCR chiar în ziua în care Austria a votat împotriva intrării României în Schengen. Acum câteva luni, Romgaz a luat un împrumut de 350 de milioane de euro de la Raiffeisen şi BCR pentru a finanţa achiziţia de 1 miliard de euro a proiectului de gaze din Marea Neagră, care trebuie realizat împreună cu OMV Petrom. Raiffeisen a oferit o dobândă de vis, respectiv EURIBOR la trei luni plus o marjă de 0,05%. Nu cred că, în condiţiile actuale de piaţă, cu dobânzi şi marje în creştere, acest împrumut poate fi refinanţat la băncile cu capital românesc sau de pe piaţa liberă. Este patriotic când Rareş Bogdan cere ca firmele de stat să plece de la băncile austriece, dar altcineva ar trebui să le ofere condiţii mai bune.

7. Celebrele convenţii de salarii, căutate foarte mult de bănci, au în spate anumite condiţii şi finanţări. Nu poţi să pleci de la o bancă la alta doar cu convenţiile de salarii şi să laşi creditele în spate. Când o bancă acordă o finanţare, vrea ca rulajul companiei să se desfăşoare prin intermediul conturilor deschise la ei, nu la alte bănci. Bineînţeles că este opţiunea fiecărui angajat în ce cont şi la ce bancă îşi primeşte salariul, dar peste 90% dintre salariaţi merg acolo unde firma are conturile.

8. Cazul OMV Petrom: Toată lumea cere naţionalizarea companiei de petrol şi gaze. OMV deţine numai 51% din acţiuni, statul 20%, iar ceilalţi acţionari sunt 7,6 milioane de români, prin intermediul Pilonului II de Pensii. Orice profit pe care îl obţine OMV la Petrom se împarte proporţional cu statul şi cu românii care contribuie lună de lunăm la Pilonul II de pensii (3,75% din salariul brut). OMV Petrom este o maşină de făcut bani pentru stat prin toate taxele şi impozitele plătite. Statul are doi membri în consiliul de administraţie care au posibilitatea de a vedea şi raporta câţi bani scot austriecii din Petrom şi îi duc la Viena. Până acum nu-mi amintesc ca vreunul din aceşti membri să fi făcut scandal. Dacă statul ar vrea să naţionalizeze OMV Petrom, şi se poate având în vedere exemplul dat de guvernul Franţei cu EDF, ar trebui să plătească câteva miliarde de euro, bani pe care nu îi poate obţine atât de uşor.

9. O treime din datoria publică a României de 646 de miliarde de lei, echivalentul a 130 de miliarde de euro, este controlată direct sau indirect de către grupurile financiare de la Viena. Dacă statul vrea să boicoteze băncile austriece, ar trebui să găsească alte bănci sau alţi investitori care să preia această datorie publică, respectiv 30% din ea, ceea ce înseamnă 40 de miliarde de euro. BCR şi Raiffeisen sunt printre principalii finanţatori ai datoriei statului, iar reţeaua lor vinde în afară obligaţiunile în euro ale României. Ca să găseşti alţi cumpărători pentru datoria publică a României înseamnă costuri mai mari şi o lipsă de investitori.

10. Companiile româneşti se bazează în finanţarea curentă pe BCR şi Raiffeisen, iar ca să plece de la aceste bănci  este aproape imposibil în realitate. Să luăm cazul Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială din România. O bună parte din clădirile de birouri deţinute au fost finanţate de BCR, care este şi chiriaş în aceste clădiri de birouri (cazul The Bridge). Aşa că, dacă vrei să-ţi muţi banca din motive patriotice, s-ar putea să ai o problemă. Nu ştii ce câştigi la o altă bancă, dar sigur pierzi ceva ce ai (chiria). Iar astfel de exemple se pot extinde la cele mai multe companii româneşti.

Este bine când auzim că se trezeşte patriotismul din noi sau din politicienii români, dar eu sper să nu ajungem la anul ca statul şi companiile româneşti să caute finanţare pe la Viena, la băncile austriece.

România nu este o ţară cu resurse financiare nelimitate, aşa cum este Austria, nu are acces atât de facil la pieţele financiare internaţionale, iar când se împrumută costurile sunt mult mai mari. Austriecii au acoperit o parte din finanţare după anul 2000 şi continuă să o facă. Indiferent ce credem noi despre noi, nu este atât de uşor săă găsim finanţare atât internă, cât şi externă. Îţi poţi permite ca stat să boicotezi grupurile financiare austriece dacă ai alternativă în aceleaşi condiţii. Iar la nivel de companii situaţia este şi mai complicată.

Persoanele fizice îşi pot muta conturile imediat, dar mă îndoiesc că dacă au credite le pot muta la fel de repede, mai ales în noile condiţii de piaţă, care înseamnă costuri mult mai mari.

Aşa că atenţie ce ne dorim şi ce vă doriţi!