85 mil. euro vor fi disponibile IMM-urilor pentru investiţii
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (”MDRAPFE”) a semnat cu Fondul European de Investiţii (”FEI”) un acord de finanţare privind lansarea de noi fonduri de investiţii de capital (”equity”), cu o alocare de 58,82 milioane euro din Programul Operaţional Regional.
La acestea se pot adăuga peste 25 milioane euro din resurse private administrate de către FEI, astfel că până la 85 milioane euro vor fi disponibile IMM-urilor româneşti. Resursele vor fi preluate de către administratori de fond, selectaţi prin procedură deschisă şi transparentă, şi vor fi investite în întreprinderi aflate în stadiu de creştere, cu precădere din regiunile mai puţin dezvoltate ale României.
Semnarea noului acord de finanţare reflectă angajamentul României de a aloca şi în noua perioadă de programare resurse semnificative din fonduri structurale pentru instrumente financiare dedicate IMM-urilor. Instrumentele financiare reprezintă o modalitate eficientă şi sustenabilă de a sprijini afacerile viabile şi de a multiplica efectul fondurilor europene. Deja, în perioada de programare 2007-2013, România a alocat 225 milioane Euro din POS CCE pentru instrumente de garantare, investiţii şi creditare subvenţionată prin iniţiativa JEREMIE, care au dus la finanţări de peste 680 milioane Euro prin aproape 7 mii de noi credite subvenţionate, garanţii şi investiţii de capital. Resursele rambursate din JEREMIE vor fi utilizate tot pentru finanţarea întreprinderilor româneşti. În noua perioadă de programare, MDRAPFE a alocat deja 100 milioane de euro pentru Iniţiativa pentru IMM (prin care se vor garanta credite de peste 500 milioane Euro) şi aproape 60 de milioane de euro pentru afaceri inovative prin Programul Operaţional Competitivitate.
Comentând asupra noului acord de finanţare, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Doamna Rovana Plumb a declarat: “Mă bucur foarte mult că am reuşit să identificăm instrumente financiare care vin în sprijinul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Cele 85 milioane euro sunt atât de necesare pentru România, mai ales că vorbim de firme aflate în expansiune, ce au nevoie de un impuls pentru a fi competitive pe pieţele internaţionale. Acordul semnat cu Fondului European de Investiţii este un sprijin pe care reuşim să il oferim firmelor româneşti, ce doresc să facă noi investiţii de capital în companile lor.”
De asemenea, Domnul Hubert Cottogni, Director în cadrul Fondului European de Investiţii, a declarat: “Mă bucur că am semnat al patrulea acord de finanţare dintre FEI şi Guvernul României, care permite utilizarea fondurilor structurale pentru instrumente financiare dedicate IMM-urilor. Pe lângă creditele disponibile prin Iniţiativa pentru IMM, noul acord va face posibile noi investiţii de capital în companii aflate în expansiune. Astfel, aproximativ 20 de companii vor putea să îşi vândă produsele şi serviciile în toată lumea şi vor crea noi locuri de muncă, iar piaţa locală de investiţii va beneficia de noi jucători în domeniul administrării fondurilor de private equity. Prin acest nou acord, vom crea fonduri noi de investiţii pentru IMM-uri mature, sprijinindu-le să fie competitive pe plan global, şi vom ajuta la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România, în sinergie cu fondurile pentru start-up-uri finanţate din PO Competitivitate. Toate aceste noi fonduri de investiţii vor atrage şi alţi investitori internaţionali în România şi vor contribui la acoperirea deficitului de finanţare din piaţa locală de capital.”
Fondul European de Investiţii (FEI), parte a grupului Băncii Europene de Investiţii, este o instituţie specializată în finanţarea de risc pentru IMM. FEI creează şi dezvoltă capital de risc şi capital de creştere, instrumente de garantare şi de microfinanţare, care vizează în mod specific acest segment de piaţă. În cadrul acestui rol, FEI urmăreşte îndeplinirea obiectivele UE de sprijinire a inovării, cercetării şi dezvoltării, a spiritului antreprenorial, a creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă. La sfârşitul anului 2016, angajamentele FEI către fondurile de investiţii de capital se ridicau la peste 12 miliarde euro, iar cele de garanţii şi securitizare la aproape 14 miliarde euro.
Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. POR 2014–2020 îşi propune ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.
Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistenţă tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuţia naţională.
Instrumentele financiare pentru IMM sunt finanţate în premieră din POR 2014-2020 şi au fost identificate ca urmare a unei evaluări ex-ante bazate pe specificaţiile Comisiei Europene şi care a fost coordonată de MDRAPFE.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro