Accizele în anul 2017 ar trebui să fie egale cu cele din 2016, pentru că inflaţia a fost negativă

Postat la 11 octombrie 2016 101 afişări

Accizele în anul 2017 ar trebui să fie egale cu cele din 2016, pentru că inflaţia a fost negativă

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat, marţi, că în luna septembrie 2016 indicele preţurilor de consum – inflaţia – a fost de -0,6% faţă de septembrie 2015, ceea ce înseamnă, potrivit Codului Fiscal, o îngheţare a accizelor pentru anul 2017 la nivelul celor din anul 2016.

Pentru anul 2016, cursul de schimb utilizat la calculul accizelor a fost egal cu cel aplicat în 2015, respectiv de 4,7380 lei/euro, pentru că în luna septembrie 2015 inflaţia a fost negativă (-1,5%) faţă de septembrie 2014. Cursul pentru 2017 ar trebui să fie calculat prin adăugarea creşterii medii a preţurilor (inflaţia) la cursul din 2016. Dar inflaţia a fost negativă (-0,6%) şi în noua perioadă de referinţă, astfel că – potrivit Codului Fiscal – cursul ar trebui să rămână neschimbat.

„Anexa privind Accizele din Legea nr. 227/2015 (noul Cod Fiscal) nu a mai fost modificată şi nu au mai apărut niciun fel de clarificări intermediare, astfel că accizele în anul 2017 ar trebui să rămână la nivelul celor din 2016, exprimate în lei”, a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Sincu, expert fiscal în cadrul EY România. El a precizat că la niciun produs accizabil nu sunt prevăzute majorări ale nivelului din 2017 faţă de cel din 2016, pentru că „România a ajuns chiar mai devreme la armonizarea cu accizele din UE”.

Până pe data de 20 octombrie a fiecărui an, trebuie publicat pe siteul Ministerului Finanţelor Publice nivelul actualizat al accizelor pentru anul următor.

Accizele sunt taxe speciale care se percep pentru produse precum ţigarete şi alte consumabile pe bază de tutun, combustibili, cafea, alcool, parfumuri, energie sau bijuterii, cu anumite excepţii prevăzute în mod expres de legislaţia aferentă.

Coful Fiscal prevede că nivelul accizelor „se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică”. Aceste prevederi „nu se aplică în cazul în care în ultimele 12 luni are loc scăderea preţurilor de consum, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.