Actorul Marcel Iureş va primi Premiul de Excelenţă al TIFF pentru cariera sa în teatru şi film
Actorul Marcel Iureş va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) care va avea loc la Cluj-Napoca, pentru cariera sa fabuloasă, marcată de zeci de roluri interpretate în teatru şi film, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă că la ediţia din acest an vor mai fi prezenţi actorul american Nicholas Cage şi cineastul francez Michel Gondry.
„Premiul de Excelenţă al TIFF îi va fi oferit actorului Marcel Iureş, pentru cariera sa fabuloasă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume şi apariţii nenumărate în producţii cinematografice care s-au bucurat de succes internaţional. Marcel Iureş a primit şi trei Premii Uniter. Invitatul ediţiei din acest an este actorul american Nicholas Cage care va primi Trofeul Transilvania pentru contribuţia aducă cinematografiei mondiale. De asemenea, la Cluj-Napoca va fi prezent regizorul, scenaristul şi producătorul francez Michel Gondry, premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului <<Eternal sunshine of a spotless mind>>. Acesta va inaugura Uzina Filmelor de Amatori, un spaţiu amenajat cu zeci de decoruri şi aparatura necesară în care oricine îşi poate realiza propriul film”, a spus Giurgiu.
În onoarea lui Marcel Iureş, la TIFF va fi proiectat filmul lui Lucian Pintilie „O vară de neuitat”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro