Eurovision 2019 | Care sunt ţările calificate în marea finala de sâmbătă
Eurovision 2019. Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Cehia, Australia, Islanda, San Marino şi Slovenia s-au calificat în finala Eurovision 2019, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena de la Expo Tel Aviv, din Israel.
Marţi seară, artişti din 17 ţări au urcat pe scena de la Expo Tel Aviv, în prima semifinală a concursului Eurovision 2019: Cipru, Muntenegru, Finlanda, Polonia, Slovenia, Cehia, Ungaria, Belarus, Serbia, Belgia, Georgia, Australia, Islanda, Estonia, Portugalia, Grecia, San Marino.
Anul acesta, sub sloganul "Dare to dream", concursul Eurovision are loc la Tel Aviv, în Israel, după ce precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta acestei ţări, Netta, cu piesa "Toy".
EUROVISION 2019. CÂND VA URCA PE SCENĂ REPREZENTANTA ROMÂNIEI, ESTER PEONY
Reprezentanta României la Eurovision 2019, Ester Peony, va urca pe scena Eurovision Song Contest joi, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta României, în a doua semifinală participă: Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta.
Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) - Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia - sunt calificate direct în finală, alături de gazdă, anul acesta, Israel.
În România, concursul internaţional, cu semifinalele de marţi şi joi şi marea finală, de sâmbătă, este transmis în exclusivitate de Televiziunea Română, pe TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro