ADMITERE FACULTATE 2014: Câte locuri scot la concurs cele mai mari universităţi de stat din ţară şi care sunt taxele de înscriere

Postat la 14 iulie 2014 42 afişări

Eseul motivaţional, în care candidaţii trebuie să explice de ce vor să urmeze o anumită instituţie de învăţământ superior, înlocuieşte la tot mai multe facultăţi examenul de admitere clasic, prin care cei care aspirau la statutul de student erau departajaţi în urma unor probe scrise.

ADMITERE FACULTATE 2014: Câte locuri scot la concurs cele mai mari universităţi de stat din ţară şi care sunt taxele de înscriere

 Chiar dacă, pentru unii, redactarea eseului motivaţional poate părea o formalitate, această probă nu este lipsită de importanţă, în condiţiile în care candidaţii primesc calificative - admis sau respins -, iar ultimul determină scoaterea din concurs.

O altă noutate, impusă de Ministerul Educaţiei, este aceea că, de anul acesta, la admitere nu se mai iau în considerare notele din liceu, luate în calcul, până în 2013, de mai multe facultăţi.

În Capitală, autonomia universitară dă liber, şi anul acesta, la mai multe tipuri de admitere, de la probe scrise în care contează exclusiv ce reuşeşte candidatul în ziua examenului, la "concurs de dosare", prin care diferenţa o fac mediile de la bacalaureat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/admitere-facultate-2014-cate-locuri-scot-la-concurs-cele-mai-mari-universitati-de-stat-din-tara-si-care-sunt-taxele-de-inscriere-12933070
12933070
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.