ADRIAN NĂSTASE VA FI ELIBERAT

Postat la 18 martie 2013 24 afişări

Adrian Năstase va fi eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Completul, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase.

ADRIAN NĂSTASE VA FI ELIBERAT

 Adrian Năstase a fost adus, luni dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, care urmează să ia o decizie definitivă privind cererea acestuia de eliberare condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul calităţii". Procurorul DNA susţine că a găsit documente depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila "conform cu originalul" şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte.

UPDATE 14:45 - Tribunalul Bucureşti a încheiat discuţiile în dosarul lui Adrian Năstase şi urmează să decidă dacă îl eliberează condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare, la finalul dezbaterilor fostul premier fiind aplaudat de cei prezenţi în sală, care au strigat "Libertate".

Înainte de încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a arătat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti că procurorii DNA cer practic menţinerea la închisoare a unui om pentru gândurile exprimate, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului la liberă exprimare.

"Practic, prin ceea ce vă cere DNA se cere o pedeapsă cu închisoarea pentru exprimarea unor opinii, ceea ce este uşor exagerat. Faptul că m-am considerat nevinovat şi că mi-am împărtăşit liber opiniile nu trebuie să ducă la astfel de rezultate", a spus Năstase în faţa judecătorilor.

După încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a fost scos din sala de judecată şi dus la Penitenciarul Jilava, unde va aştepta pronunţarea soluţiei definitive la cererea lui de eliberare din penitenciar la executarea unei treimi din pedeapsă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/adrian-nastase-va-fi-eliberat-10674341
10674341
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.