Până să vedem cum arată solidaritatea în Uniunea Europeană avem o problemă majoră în propria curte. În timp ce milioane de angajaţi din mediul privat sunt fie în şomaj, fie tremură pentru ziua de mâine, privilegiaţii sistemului bugetar adună banii de criză la saltea la fel de senini ca antreprenorii de pompe funebre în vremuri de război.

La chemarea ”Haideţi să fim solidari!” a răspuns cu promptitudine mediul privat. Filantropi, multinaţionale, hypermarketuri, firme de medicamente, ONG-uri şi cetăţeni anonimi au pus umărul.

Fiecare după dorinţă şi putinţă. Ni s-a spus că urmează o perioadă grea, în care trebuie să strângem cureaua la maxim. O perioadă de mari sacrificii. Bine, nu pentru toată lumea.

Când muncitorii din mediul privat se îmbulzeau să depună cererile de şomaj, cei 1,2 milioane de bugetari îşi vedeau de treabă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Unii chiar în linia întâi, în special medici şi asistente. Alţii, cei mai mulţi, în birourile lor călduţe, pline de freamătul muncii în interesul cetăţenilor. Iar unii norocoşi în birourile de-acasă, departe de orice urmă de Covid-19.

Să ne-nţelegem. Bugetarii n-au nicio vină. E greu să le ceri să renunţe, din proprie iniţiativă, măcar la bonurile de masă în timp ce milioane de români îşi pierd job-urile. Cineva mai trebuie să şi muncească în ţara asta. Nu-i aşa, boss? Asta ţi-ar spune verde-n faţă funcţionarul Dorel de la primăria din Iaşi, care după primele 30 de zile de carantină îşi va vedea contul alimentat, ca de obicei, cu 5-20 de mii de lei (în funcţie de cât de repede îi răspunde primarul la telefon).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro