Marţi, Banca Naţională a comunicat o rată de schimb leu-euro mai bună decât cea din ziua precedentă. O uşoară apreciere a leului produsă într-un moment în care multe voci afirmau că a început sarabanda deprecierii. Fiindcă moneda noastră pierduse pragul de 4,33 lei pentru un euro câştigat la jumătatea lui ianuarie. Privind însă tabloul întregii luni, din prima zi bancară din acest an şi până marţi, vedem că de fapt leul a urcat, a coborât, iar a urcat şi iar a coborât, apoi a urcat marţi, desenând un spectaculos zig-zag pe piaţa valutară. Dovadă că piaţa valutară este din ce în ce mai mult un aparat performant. Sunt şi voci care strigă: "Piaţa valutară dă ceasul înapoi". În sensul că BNR îşi înteţeşte intervenţiile. În jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Numai că nu a fost dat înapoi niciun ceas. Suntem în ianuarie 2013. Este evident că războiul psihologic de pe piaţa valutară întunecă multe judecăţi. Căci numeroşi jucători de pe piaţă, inclusiv bănci, au acumulat valută având în cap ideea că leul se va deprecia în prima parte a anului. Sigur, pe piaţă sunt şi interese divergente: importatorii au nevoie de euro ca să-şi aducă marfa în ţară şi vor un leu mai tare. Exportatorii, care aduc euro şi vor să-i schimbe pe mai mulţi lei, aşteaptă un euro mai tare. La mijloc sunt speculatorii. Dar toţi se confruntă pe piaţă şi jocul pieţei e decisiv. Cei care au de plătit împrumuturi în euro nu sunt în această piaţă. Ei doar suportă consecinţele: riscul valutar. Mai mic în acest ianuarie. Mult mai mic.

Piaţa valutară şi-a afirmat astfel gustul pentru mişcări imprevizibile, surprinzându-i deseori pe operatori, cu deosebire pe cei preocupaţi de presiunile speculative asupra monedei noastre. Totuşi, mulţi dintre cei ce vedeau în acest an cursul la 4,7 lei pentru un euro au schimbat repede macazul. Alţii însă au rămas fideli poziţiei lor şi au continuat să bată toba anticipând deprecieri semnificative. Război psihologic? Neînţelegere a mersului pieţei valutare? Cert este că numărul celor care suferă când se întăreşte leul nu-i tocmai mic. În primul rând, suferă cei care au acumulat valută: euro sau dolari. Ei visează o destabilizare a leului, care le-ar aduce enorme câştiguri. Suferă, apoi, cei care în afacerile din export, încetinite din cauza crizei, nu mizează pe competitivitatea mărfurilor, ci pe curs. Ei aşteaptă un euro în urcare (şi, deci, un leu mai ieftin) ca să câştige din acest joc.

Mulţi dintre cei cărora nu le-a ieşit jocul s-au grăbit să afirme că BNR ar fi intervenit agresiv pe piaţa valutară. Banca Naţională nu a comentat nici într-un sens, nici în altul. A repetat, poate plictisitor, că BNR nu are o ţintă de curs. Şi, deci, nu intervine pentru a "fixa" un anumit nivel de curs ori pentru a apăra un anumit prag. Mai presus de orice, nu intervine pentru a schimba mişcările naturale, tendinţele fireşti ale cursului.

Încotro merge cursul? Către punctul de împăcare al cererii cu oferta. Acest curs, ce reflectă fidel nivelurile la care băncile comerciale efectuează tranzacţiile, are şi o valoare statistică, în genul indicatorilor bursieri, care să ajute economia şi populaţia să cunoască zilnic preţul leului. Banca Naţională, exercitându-şi rolul prevăzut de lege, veghează ca pe piaţa valutară să domine loialitatea, corectitudinea şi, mai cu seamă, stabilitatea.

Un "amănunt" le scapă însă multora dintre observatorii cursei leu-euro: acela că piaţa valutară, îndeosebi după trecerea la convertibilitatea totală a monedei noastre, a cunoscut schimbări relevante. Cu ani în urmă, cererea (de valută, desigur) o dictau importatorii. Dar oferta de valută depindea de exportatori. De prin anii 2003-2004, dar cu deosebire din 2006, oferta este determinată şi de o multitudine de intrări de capital. Valuta nu mai vine doar de la exportatori sau numai din investiţiile directe, ci şi din investiţiile de portofoliu. Aşa că leul, dincolo de valoarea lui comercială, are în continuare şi o valoare financiară.

Alte opinii pe zf.ro/opinii