100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022. Teodora Popa, aBeauty Clinique: Experienţă 12/24

Postat la 15 iulie 2022 256 afişări

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022. Teodora Popa, aBeauty Clinique: Experienţă 12/24

Vârstă: 24 de ani

Funcţie: Manager dezvoltare

Companie: aBeauty Clinique

Cifră de afaceri (2021): 2,2 mil. euro

Număr de angajaţi: 40

Experienţă: Spune că şi-a început cariera la 12 ani, când a început internship-ul într-o companie în care a crescut, de atunci, gradual. De-a lungul anilor a înfiinţat şi două companii despre care susţine că au avut un scop mai mult educativ, dar care sunt încă active.


Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?              

Consider că talentul te poate duce doar până într-un anumit punct, iar din acel moment doar anduranţa şi munca cu scop şi consecvenţa te susţin în alergare. Nu am întâlnit încă niciun antreprenor care să îşi atribuie reuşitele talentului. În schimb, mulţi numesc aceste trei valori ca factori decisivi.

Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

Un hobby care să mă încarce. Momentan îmi iau enorm de multă energie din viaţa mea profesională, dar simt nevoie de a-mi extinde experienţele şi în aria personală. Aş vrea să găsesc o activitate pentru timpul liber care să mă încarce la fel de mult ca o reuşită în clinici.                             

În ce loc te simţi cea mai fericită?

Pentru mine contează enorm oamenii cu care mă înconjor. Cea mai fericită sunt în momentele când simt că pot fi 100% autentică, iar cei din jurul meu răspund cu aceeaşi sinceritate. După familie şi prieteni, orice persoană deschisă şi curioasă mă poate umple de mai multă energie decât un loc.

Cine este mentorul tău?

Am norocul de a fi cunoscut mulţi oameni valoroşi şi simt că de la toţi am învăţat enorm, dar părinţii mei sunt de departe cele mai mari două modele din viaţa mea. Amândoi fiind doi lideri înnăscuţi şi antreprenori „pur sânge“, simt că îmi oferă mereu cel mai onest feedback şi cele mai valoroase sfaturi.

Ce te motivează?

Mă motivează foarte mult o provocare. Când simt că mai am puţin şi clachez, este momentul în care mă simt cel mai motivată să continui. Îmi place foarte mult ideea de a-mi depăşi în mod constant definiţia succesului. Dacă simt că am în mod constant aceeaşi reuşită, mă plictisesc enorm.

Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre? Mi se pare că ne aflăm în mijlocul unei pandemii de „fake news“ care au un efect extrem de polarizant asupra societăţii în care trăim. Simt că dacă nu se vor lua anumite măsuri împotriva metodelor de dezinformare în masă vom fi din ce în ce mai influenţaţi de „adevăruri generale“ false.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Servicii Financiare,
Teodora Popa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.