De la o mică afacere cu prăjituri la un business de peste 2 milioane de euro

Postat la 26 mai 2023 1989 afişări

De la o mică afacere cu prăjituri la un business de peste 2 milioane de euro

100 Cele mai puternice femei din business: Alina Sudriu, Fondatoare, Grace Couture Cakes

Cifră de afaceri (2022): 2,2 mil. euro   /   Profit net: 0,6 mil. euro   /   Număr de angajaţi: 49

Absolventă a Facultăţii de Administrarea Afacerilor în Limba Engleză şi a programului de master Strategic Marketing din cadrul ASE, Alina Sudriu s-a angajat în 2006, imediat după terminarea facultăţii, în cadrul unei companii de produse electronice. După câţiva ani în domeniul consultanţei imobiliare, a simţit nevoia unei noi provocări şi a dat o şansă impulsului antreprenorial pe care îl avea deja de ceva timp. A ales nişa dulciurilor de lux, realizate la comandă, personalizate pentru evenimente speciale şi a lansat Grace Couture Cakes în noiembrie 2012. De atunci, Alina Sudriu coordonează planificarea financiară şi de marketing a companiei.

„Libertatea înseamnă să pot alege eu ceea ce mi se pare corect şi să mă ghidez după acest lucru în tot ceea ce fac. Înseamnă să îmi pot creşte copiii fără teama de evenimente majore ce le pot altera destinul. Să pot spune ceea ce gândesc. Să pot vedea lumea.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.