Piscina Urbană este „jobul de după job” pentru Ana Vişian şi Adina Zanet, două tinere din Bucureşti, cu experienţă profesională în media şi advertising. După o discuţie la o terasă, pe timp de vară, cele două au decis să facă o afacere dintr-o cameră cu bile – mai exact cu 100.000 de bile – asemănătoare spaţiilor similare pentru copii. Au investit în proiect 25.000 de euro, din care aproape jumătate au fost fonduri europene. După un an de funcţionare şi-au recuperat investiţia iniţială şi au ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 50.000 de euro (din activităţile ballpit-ului şi ceainăriei care funcţionează lângă acest spaţiu).

Acum, Piscina Urbană a devenit unul dintre locurile frecventate mai ales de angajaţii companiilor din Capitală, care vin aici să uite să se relaxeze după orele de muncă şi să uite, uneori, că sunt adulţi. „În continuare lucrăm în companie cele opt ore pe zi şi am încercat să îmbinăm businessul de după job cu locul de muncă”, descrie Vişian modul în care îşi împarte acum activităţile între munca de la birou şi antreprenoriat. De altfel, Ana Vişian nu se află la prima iniţiativă de afaceri; a avut anterior un site de teste de matematică pentru copii, care a funcţionat aproximativ doi ani şi jumătate. Pe acesta publicau teste actuale de matematică, în acord cu programa şcolară; copiii primeau medalii, diplome, iar interesul era mare, potrivit tinerei, deopotrivă în ce îi privea pe copii, cât şi pe părinţi. A renunţat la acest proiect după ce, pe măsură ce copiii avansau spre clasele a treia, a patra, părinţii erau mai puţin dispuşi să plătească, deşi costul era cam la nivelul preţului unui pachet de ţigări; în plus, sistemul de plăţi online era abia la început şi exista o reticenţă şi din acest punct de vedere.

Domeniul în care cele două tinere lucrează acum, advertising şi publicitate, este, de altfel, cel din care s-au inspirat şi pentru dezvoltarea proiectului. Discuţia de la terasă a pornit de la un material publicat de o agenţie de publicitate din Regatul Unit; agenţia respectivă făcuse un experiment social în jurul Crăciunului prin care au umplut o cameră cu bile, iar cei care intrau în aceasta donau banii unei anumite cauze. S-a creat o vâlvă atât de mare în jurul acestei camere, încât cele două au concluzionat că este o idee bună de afaceri.

Nu a trecut mult până ca ideea să se transforme într-un plan de afaceri; acesta s-a concretizat după ce au găsit oportunitatea de a accesa un program de fonduri europene. Au făcut rapid proiectul, iar după două luni au aflat că au îndeplinit toate criteriile necesare şi s-au calificat pentru primirea fondurilor, deşi proiectul era privit cu scepticism chiar şi de reprezentanţii instituţiei bancare prin care au accesat finanţarea. „Ne-au spus că nu ne dădeau nicio şansă, proiectul fiind unul atipic, dar am îndeplinit într-un final toate criteriile de obţinere a finanţării.” Ideea le-a venit în iulie 2015, până la finalul lunii au depus dosarul, în septembrie au primit aprobarea planului de afaceri; bilele au sosit în decembrie 2015, iar deschiderea oficială a fost în ianuarie anul trecut.

Fondurile europene obţinute erau de aproximativ 10.000 de euro; pe lângă acestea, cele două tinere au adus şi o contribuţie proprie de aproximativ 15.000 de euro. Mare parte din buget a fost direcţionată pentru producţia celor 100.000 de bile din plastic care să umple spaţiul de 40 mp transformat în Piscina Urbană. Potrivit Anei Vişian, numărul de 100.000 nu a fost ales întâmplător, ci au ajuns la acesta prin calcule matematice, care au inclus volumul unei bile, repere luate de la spaţiile de joacă similare pentru copii, stratul de care aveau nevoie pentru umplerea camerei. După calcule, primul pas era găsirea unui furnizor pentru bile; acesta a fost şi cel mai greu lucru în realizarea proiectului.

Dacă iniţial plănuiau ca producţia să se realizeze în România, ideea s-a schimbat pe parcurs: „Pe lângă faptul că era mai scumpă, în România producţia ar fi durat mai mult; aici puteau fi produse aproximativ 5.000 de bile pe săptămână. Am trecut la Turcia, care era, geografic, mai aproape, dar nu ne-am înţeles la preţ cu producătorul de jucării de acolo; astfel că am ajuns în China, iar costurile pentru producţia şi transportul până la Bucureşti au fost cu 30% mai mici decât suma ce ar fi trebuit direcţionată doar producţiei în România.” Au găsit furnizorul, în procesul de selecţie a produselor au primit poze şi chiar şi mostre cu bilele, care trebuia să îndeplinească o serie de criterii: să fie semitransparente, de pildă, astfel încât să simuleze aspectul de spumă pe care şi-l doreau.