Ambasadorul Greciei în România: Medicamentul a fost livrat, terapia s-a sfârşit. Grecia va vedea lumina de la capătul tunelului
Primul trimestru al anului 2013 a adus veşti bune de la o serie de indicatori economici pentru Grecia, care ar putea ajunge la sfârşitul acestui an la stabilitate şi în final la creştere economică, consideră ambasadorul elen în România, Grigoris Vassiloconstandakis.
Primul trimestru al anului 2013 a adus veşti bune de la o serie de indicatori economici pentru Grecia, care ar putea ajunge la sfârşitul acestui an la stabilitate şi în final la creştere economică, consideră ambasadorul elen în România, Grigorios Vassiloconstandakis.
“Cifrele sunt încurajatoare pentru economia Greciei iar schimbările sunt pozitive. Putem spune că vom vedea lumina de la capătul tunelului la sfârşitul acestui an, respectiv începutul anului viitor. Măsurile de austeritate au fost grele iar grecii au făcut sacrificii mari. Însă în urma acestui efort colectiv, putem spune că există speranţă pentru Grecia“, a spus Grigorios Vassiloconstandakis, la prima întâlnire cu presa română de la acreditarea sa în funcţia de ambasador de săptămână trecută.
Indicatorii pe care i-a avut în vedere Vassiloconstandakis pentru susţinerea afirmaţiei sale sunt datoria publică, nivelul de solvabilitate dar şi cel de lichiditate, pe care l-a numit „motorul de creştere al sectorului privat”.
“În ultimele şase luni, în special în primul trimestru al acestui an, cifrele privind datoria publică, fiscalitatea s-au îmbunătăţit. Sunt semne pozitive şi pentru solvabilitate şi lichiditate, care vor stimula în special sectorul privat. Toate aceste lucruri, precum şi faptul că Grecia a reuşit să respecte condiţiile impuse de creditorii internaţionali, mă determină să afirm că la sfârşitul anului 2013 vom ajunge la stabilitate şi în final la creştere economică “, a spus Vassiloconstadakis.
Guvernul elen şi creditorii internaţionali au ajuns săptămâna trecută la un acord referitor la condiţiile de furnizare a următoarei tranşe de ajutor, inclusiv în ceea ce priveşte concedierea mai multor mii de angajaţi din sectorul de stat, potrivit Bloomberg.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro